Tag Archive | "alunecare de teren"

Ciuperca reloaded. În primăvara anului viitor va fi gata!


Grădina Ciuperca va fi reamenajată în 6 luni cu aproximativ 2,1 milioane de lei. Primăria Municipiului Oradea susține că jumătate din lucrări, din cele ce s-au făcut inițial, au fost salvate, restul urmând să fie refăcute. Cei responsabili pentru lucrările prost făcute, vor plăti.

Așa cum se știe, în 12-13 noiembrie 2016, pe amplasamentul Grădinii Publice „Dealul Ciuperca” Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

Alunecarea de teren a afectat 10% din Ciuperca. Până la rezolvarea situaţiei grădina publică va fi închisă!


Alunecarea de teren produsă în dimineaţa zilei de 13 noiembrie 2016, pe Dealul Ciuperca a afectat aproximativ 3.100 de mp (mai puţin de 10%) din 38.759 mp şi 165 de metri dintr-un total de 1.200 de metri de alei. Evident, asta nu minimizează vina constructorului sau a celor care au făcut proiectul mai ales că municipalitatea vrea să facă o nouă expertiză tehnică pentru a afla cauzele alunecării. Cu atâţia specialişti în jur, cum de nu s-a prevăzut această posibilitate?

În vederea constatării situaţiei din teren, a fost constituită o comisie din care au făcut parte Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult