Tag Archive | "Angelo Narcis Pop"

Manual despre trădare – din capătul celălalt


Nu știu câți drepți trebuie să fie într-o cetate, ca ea să nu fie distrusă. Dar cred cu tărie că dacă 100 de tineri istorici, 10 sau măcar doi – trei vor găsi o sursă potrivită de informare în volumul doctorului în istorie Sergiu Soica, „Cardinalul Alexandru Todea în dosarele Securitîții”, toată zdroaba lui a avut un rost.

Chiar dacă volumul nu a fost menit a pune pe masă concluzii gata mestecate Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

Ieşire din nişă, printr-o carte despre greco-catolicii din Banat


O nouă carte ce tratează fragmente din istoria greco-catolicilor din Banat a fost lansată, săptămâna trecută, la The American Corner, în cadrul Bibliotecii Judeţene din Timişoara. „Biserica Greco-Catolică din Banat în perioada anilor 1920-1948” este scrisă de tânărul cercetător teol. Sergiu Soica, doctorand la Institutul de Istorie „George Bariţiu” din cadrul Academiei Romane, filiala Cluj, sub îndrumarea dr. Lucian Nastasă-Kovács, tema sa de doctorat tratând tot istoria greco-catolicilor din Banat dar perioada care vine, cronologic, imediat după cea prezentată în cartea de acum, apărută la Editura Eurostampa.

Cuvântul de întâmpinare pentru acest volum este semnat de către PSS Alexandru Mesian Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Biserica celor fără număr, din Arad


Toate par să curgă cam ca de obicei: sună ceasul (dar degeaba sună, că n-am prea dormit, de teamă să nu fiu lăsată în Timişoara). Taxiul vine exact în câte minute s-a anunţat (dar ce folos, că a scăpat coţofana casei şi zboară în două minute cât pentru un Paris – Dakar).  Sun din taxi în momentul în care intrăm pe Calea Aradului, mai sunt două minute să ajungem dar e deja opt fără un sfert, nu vreau să rămân aici, de-abia acum încep să respir: autobuzul cu corul greco-catolic din Lugoj e mai în spate, mai au câteva minute bune până vor ajunge la locul întâlnirii, râd cu şoferul care mă ştie dea din alte „fugi pe muchie”, după trenuri, după autobuze, îmi şlefuiesc în glumă replica de întâmpinare: „păi de când v-aştept!”. Este ziua cu sfinţirea bisericii noi, din Micălaca, Arad, a greco-catolicilor, este una din aşa de puţinele dăţi când plec şi vin cu cineva, simţind apartenenţa la un grup.

Ajunge autobuzul în dreptul Agronomiei, urc Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (1)

  • Victime colaterale, ce facem?

    PSD a promis românilor facilități de Mercedes deși știa că are în curte o Dacie veche și ruginită, iar oamenii, mulți și needucați (sunt și excepții, dar campaniile sunt făcute pe majorități), au căzut în capcană. După această manipulare, Dragnea avea două variante: să mintă cu nesimțire cum au făcut și ceilalți înaintea lui sau să „vândă țara la bucată”, să compromită iremediabil din punct de vedere economic și politic România pentru a-și ține, măcar în parte, promisiunile. Lupta s-a dus pe două fronturi. Atacul constant împotriva justiției, pentru a scăpa camarila din fruntea partidului de dosare penale și căutarea mijloacelor de a fura bani. Nu doar pentru propriile buzunare ci și pentru a achita nota campaniei electorale.
    În mediul acesta toxic unde oamenii sunt mințiți zilnic și sunt atât de naivi încât cred aceste minciuni, nu poate crește, nu se poate dezvolta nimic trainic. De 25 de ani România a evoluat (cât a evoluat) în ciuda acestor maimuțe în costum, nu ajutată de ele. Țara s-a golit de toți cei care au vrut să facă ceva aici pentru că nu au fost lăsați, pentru că nu au avut stomac să dea șpăgi sau să se scufunde în butoiul cu dejecții politice. Ceilalți au continuat să urle în pustiu, ignorați de masa needucată și de sforarii politruci, redundanți pentru occidentali pentru care legile, normele și regulile nu au nevoie de avocați, sunt de la sine înțelese și respectate.
    Democrația a devenit o otravă devreme ce nimeni nu s-a îngrijit ca tinerii, ajunși la maturitate astăzi, să fie capabili să gândească, preferând să fie păstrați la nivelul unor analfabeți ca implicare, cunoaștere și conștiință civică, potriviți pentru a pune ștampila unde trebuie. Conducerea poporului nu prea își are sensul aici unde votul oricărui profesor universitar este anulat de sute de mii de analfabeți păcăliți cu promisiuni deșarte și manipulanți cu vidanje televizate. Așadar, victime colaterale, ce facem?Citește mai mult