Tag Archive | "Apollo"

Un miliardar japonez va fi primul turist care va călători în jurul… lunii


Chiar dacă este la început, omenirea a intrat într-o nouă eră, cea a turismului spațial. După Dennis Tito, care, în 2001, a plătit 20 de milioane de dolari pentru a ajunge, cu ajutorul unei capsule rusești Soyuz, pe Stația Spațială Internațională, un miliardar japonez va fi primul turist care va călători în jurul Lunii la bordul unui vehicul al companiei private de transport spațial SpaceX, alături de șase – opt artiști.

Călătoria este programată pentru cel mai devreme 2023, Read the full story

Posted in InternaţionalComments (0)

Cine jură strîmb pe Apollo nu-l trădează şi pe Isus?


Voi eraţi îngerii noştri, ai unei generaţii care ştia cu câţi „i” se scrie „noştri”. Nu ne trebuiau îngeri din cer, eram liceenii de dinainte de revoluţie şi citeam, învăţam, dezbăteam, acumulam, aşteptam să rodim aici şi vă aveam ca exemple aproape nouă şi totuşi intraţi deja pe un drum pentru care vă invidiam cu sfântă invidie: medicinişti, aproape-doctorii! V-am revăzut acum, la început de vară, la Timişoara, una din cele trei-patru generaţii de aur de dinaintea mea. Cu bucurie, cu emoţie – v-am revăzut. Dar şi cu o întrebare, adusă de ultimii ani ai meseriei mele, ce se culcuşeşte uneori lâng-a voastră, ca într-un pat al lui Procust prea scurt: „Cine jură strâmb pe Apollo nu-l trădează şi pe Isus?”

E vineri, iunie dincolo de miez, un fel de vineri 13 deşi calendarul pariază pe 21, la cât de coaptă e ziua. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (2)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult