Tag Archive | "Arad"

Despre somnul bun, de dinainte de examen


„- Dacă stația de tramvai de mers încolo este aici, stația de mers în cealaltă parte aveți idee unde este?” – l-am întrebat. Habar n-avea. Mi-a spus după, credea că vreau să-l agăț, cu un text cretin. Ne-am lămurit puțin mai târziu – dădeam amândoi examen la facultate la Cluj, și nu prea știam pe ce lume ne aflăm. Deși exact în momentele alea e destul de important să știi pe ce lume te afli.

Era puțin după Revoluție, îmi doream să ajung studentă în Cluj Read the full story

Posted in Educatie, ReportajComments (0)

Bikeri și sfinți, la Maria Radna


Mi-am spus mereu că „a ajuta”, pe oricine, orice, oricând, ar trebui să aibă rubrică distinctă în nomenclatorul de meserii. Deși, în România, facerea de bine e socotită pe același loc cu incestul iar cel care ajută e văzut ca fraierul satului. Dar uite că nemții au alte proverbe decât noi, și o altă înțelegere pentru felul în care viața ne împarte pe căprării neconvenționale. De aceea, zilele trecute, la Radna, județul Arad, ne-am întâlnit cu o trupă de bikeri din Germania, ocupați cu făcutul de bine, cărora li s-a dedicat o seară de rugăciune specială, ecumenică, la Bazilica Minoră Sf. Maria Radna.

Parcă nu pușcă treaba asta, cu o mănăstire și cu niște tipi pe care-i asociezi mai degrabă cu sintagma „Hell’s Angels”. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

Cum n-am murit a doua oară, în 4 martie 1977


Astăzi este ziua mea. Am atâtea zile de naștere, că aproape le-am pierdut șirul. E firesc, când ai o meserie în care mai există și risc. Au mai venit, în timp, Revoluție, războaie, boli. Dar azi e una din zilele mele de demult. Pentru că în 4 martie 1977 trebuia să mor a doua oară.

Nu, nu eram în București în ziua cutremurului, și nici nu am ajuns sub dărâmături. Eram în Arad Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Copiii voștri de mâine au nevoie de doctorii ce-s azi copii


Societatea Timișoara a dat în judecată Muzeul Banatului pentru că prezintă Expoziția „Our body: Universul Interior”. Mi se pare o greșeală a prietenilor și colegilor mei de la Societatea Timișoara, și voi explica aici de ce. Sigur, aș fi putut să le scriu privat celor din Societate. Dar mă uit la oamenii din jur, din oraș, la colegii din presă, la oamenii de la muzeu. Mai ales la oamenii din jur mă uit. Pentru că gâlceava aceasta nu este o dispută dintre două instituții ci este ca un fel de tablou grotesc al lui Bruegel, ca și „Lupta Carnavalului cu P(r)ostul”, în care intră mult mai mulți. În care intrăm toți. Și, după ce am citit platitudinile colegilor mei din presă, care informează căutând senzaționalul efemer dar uitând să aibă și păreri, cred că un punct de vedere ceva mai migălit ar putea fi util.

Să vedem care sunt acuzele Read the full story

Posted in SanatateComments (1)

PR-ul de tragedie. Catolicii au și ei uscăturile lor.


Se clatină lumea. De pleci urechea la pământ, sigur ceva o să sune altfel decât ieri, decât un alt ieri. Și sigur sunetul acela din trecut nu va mai fi la fel nicicând. Nu mai suntem siguri, nu ne mai tihnesc multe. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi avem mâncare pe masă, acoperișuri și ne pică bine lipsa unei arme la tâmplă. Dar, pe lângă mizeriile care se întâmplă în lume, suntem bombardați de manipularea cu care ne asaltează cei de lângă noi, cu diverse motive și prin varii mijloace. Sau cu prostia lor gureșă, poleită, oferită ca normă. Presa, biserica, rețelele de socializare, medicii, armata, pompierii – toți – mai mult sau mai puțin – devin hultanii unei hălci de imagine, de „relații publice” („PR” – cum s-a încetățenit termenul și la noi), zguduindu-ne și mai mult, ades fără chiar să sesizăm intențiile lor, peticul de cer spre care mai privim. Nu aveam arma la tâmplă dar, acum, parcă o simțim. Grație LOR, a celor ce se ocupă cu PR-ul de tragedie.

Era pâinea aceea pe care o împărțeam în Revoluție, toți. Read the full story

Posted in Opinie/PamfletComments (0)

Cine jură strîmb pe Apollo nu-l trădează şi pe Isus?


Voi eraţi îngerii noştri, ai unei generaţii care ştia cu câţi „i” se scrie „noştri”. Nu ne trebuiau îngeri din cer, eram liceenii de dinainte de revoluţie şi citeam, învăţam, dezbăteam, acumulam, aşteptam să rodim aici şi vă aveam ca exemple aproape nouă şi totuşi intraţi deja pe un drum pentru care vă invidiam cu sfântă invidie: medicinişti, aproape-doctorii! V-am revăzut acum, la început de vară, la Timişoara, una din cele trei-patru generaţii de aur de dinaintea mea. Cu bucurie, cu emoţie – v-am revăzut. Dar şi cu o întrebare, adusă de ultimii ani ai meseriei mele, ce se culcuşeşte uneori lâng-a voastră, ca într-un pat al lui Procust prea scurt: „Cine jură strâmb pe Apollo nu-l trădează şi pe Isus?”

E vineri, iunie dincolo de miez, un fel de vineri 13 deşi calendarul pariază pe 21, la cât de coaptă e ziua. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (2)

Biserici. Transplant. Rânduri. Sânge. Gânduri. Farisei…


Se moare, uneori în spitale. Corpul celui drag, dus, se taie, se răscoleşte, se coase, se ia, se îngroapă. Există încă o variantă, pentru cei privilegiaţi: cea de a da suflu altor vieţi, chinuite, prin organele lor. Ce înseamnă “privilegiat”? A intra în moarte cerebrală într-un spital cu anestezişti nu foarte blazaţi, a avea un coordonator de transplant ce ştie să explice familiei ce se întâmplă, şi care doarme iepureşte, a avea familie normală la cap, ce înţelege că rata de panseluţe pe mormânt e aceeaşi şi pentru un cadavru cu rinichi, şi fără, şi… a nu face parte din biserica din care nu trebuie. Pentru că, pe axa între Isus şi ban, acestea, bisericile, pot influenţa dacă ficatul tău dă viaţă nouă unui om sau putrezeşte alert în pământ.

Trăim într-o ţară majoritar ortodoxă, de ne luăm după ultimul recensământ Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (4)

…ca o sirenă prelungă de tren


Mă întreb uneori, atunci când urc într-un tren, dacă Şeherezada îl iubea pe rege, sultan, padişah sau ce-o fi fost cel care voia să-i ia gâtul dimineaţa. Dacă ajunsese să dezvolte un fel de sindrom Stockholm faţă de el, aşa cum ajungi să necesiţi, uneori, ceea ce chinuie, ce pe alţii îi chinuie, şi poate şi pe tine te-a chinuit. Pentru că orele de stat în tren, uneori noaptea, uneori singur, uneori în frig sunt şi un timp chinuit. Dar şi, mereu, începutul pentru o nouă poveste. De data aceasta povestea trenurilor vine cu bucureşteanul Andrei Berinde şi cu expoziţia la care a participat cu exponatele lui, în Alba Iulia.

Da, există un fel de sindrom faţă de gară, de şine, de trenuri. O nevoie aparte de a pleca Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

„Femeie, dă-ne inima copilului tău!” – și foarfeca lui Atropos, ce remaiază vieți


…Ea crede că moartea are felii și compartimente – dar nu e așa, nu e niciodată așa. Ea crede că există moarte și mai puțin moarte. Dar e doar speranța ei, himera ei, născută din nimic. Ar minți cu orice, cu mâini, cu picioare, cu cuvinte, ar spune de vise cu părinți și bunici, de marțieni, de orice, și nici n-o condamn, și o înțeleg, și mă doare cu ea.

Și doare tare: fiul ei pleacă, a plecat deja, doar ea nu știe, nu vrea să știe, ea spune că el e aici Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

  • Se pregătește reînvierea „fabricilor de diplome”!

    România se întoarce, pas cu pas, la anii de tristă amintire în care facultățile erau moșiile unor baroni corupți iar studenții simple vaci de muls. Terenul a fost pregătit anul acesta prin transformarea bacului într-o caricatură cu cifre de promovabilitate „la hectar”, urmând ca „producția” să umple până la refuz universitățile, reconfigurate și ele în „fabrici de diplome”. Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2016 va face ca universitățile să poată înmatricula oricâți studenți doresc și să elibereze oricâte diplome de absolvire vor, fără a mai conta dacă într-adevăr acestea au capacitatea și resursele necesare.
    Avem așadar o imagine a dezastrului total care se prefigurează la orizont în România: justiția rezistă cu greu grupului organizat de infractori din Parlamentul României, economia este deja pusă pe butuci, Guvernul va trebui să găsească metode de a lua „cu japca” bani de la români (nu va lua de la votanții PSD, cei cu ajutor social, ci tot de la cei care muncesc cinstit) iar educația trebuie reconfigurată în așa fel încât să redevină moșia baronilor locali și să scoată pe bandă rulantă „idioți cu diplomă”, votanți de nădejde ai partidului unic.
    Citește mai mult