Tag Archive | "Arhivele Alba"

…ca o sirenă prelungă de tren


Mă întreb uneori, atunci când urc într-un tren, dacă Şeherezada îl iubea pe rege, sultan, padişah sau ce-o fi fost cel care voia să-i ia gâtul dimineaţa. Dacă ajunsese să dezvolte un fel de sindrom Stockholm faţă de el, aşa cum ajungi să necesiţi, uneori, ceea ce chinuie, ce pe alţii îi chinuie, şi poate şi pe tine te-a chinuit. Pentru că orele de stat în tren, uneori noaptea, uneori singur, uneori în frig sunt şi un timp chinuit. Dar şi, mereu, începutul pentru o nouă poveste. De data aceasta povestea trenurilor vine cu bucureşteanul Andrei Berinde şi cu expoziţia la care a participat cu exponatele lui, în Alba Iulia.

Da, există un fel de sindrom faţă de gară, de şine, de trenuri. O nevoie aparte de a pleca Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult