Tag Archive | "Bădăcin"

Ziua în care Sf. Matei și-a luat nume de om: Boilă


Am știut, de când am intrat să vizitez fosta pușcărie de la Sighet, că va veni ziua în care evenimentele vor cere să folosesc versurile pe care le-am fotografiat acolo, scrise de întemnițați. A venit. Părintele Matei Boilă, preotul greco-catolic, țărănistul, senatorul, deținutul, tatăl de familie, dârzul, iertătorul, nepotul lui Maniu și unul din seniorii dreptății românești – Matei Boilă – nu mai este. Și lucrul pe care-l simt cel mai aproape de cele ce-ar fi de spus sunt acele versuri.

Părintele Matei Boilă a fost înmorântat ieri, în Cluj. Pentru toată suferința îndurată de omul acesta, Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (2)

Un drum spre rădăcini cu profesorul Radu Deac din Târgu Mureş


Unele titluri îi onorează pe cei care le primesc, altele, în circumstanţe deosebite, aduc un plus de personalitate celor care le oferă, dată fiind legătura care se înfiripează sau se certifică, de atunci, cu recipientul titlului. Cel din urmă este şi cazul onorurilor oferite duminică, 9 octombrie, profesorului Radu Deac, din Târgu Mureş, în localităţi din Satu Mare şi Sălaj, din partea Consiliului Local Supur precum şi din partea unor comunităţi greco-catolice din Eparhia de Oradea.

Academicianul si profesorul Radu Deac, chirurg de chirurgie cardiovasculară la Târgu-Mureş, Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

Cum pică stropul de Cetate Eternă în viața unui viitor preot


Tot acest material a plecat, de fapt, de la o fotografie, de la o curiozitate, de la un context de împrejurări. Eram curioasă a ști de unde apar câteva dintre obiectele folosite la o sfințire de biserică, cine sunt cei care au treabă cu ele și ce fac ei în viața de zi cu zi. Nu mi-am răspuns la întrebări în ziua cu pricina dar nu a trecut mult și răspunsurile au venit ele la mine, firesc, de parcă atâta ar fi așteptat. Așa l-am cunoscut și pe Eugen Ivuț, student teolog, student mai întâi la Oradea, apoi la Roma, pe care deja îl știam bine, cu ale lui, atunci când ne-am strâns, finalmente, mâna, la clasicul loc de întâlnire ”la Obelisc”, pe pământurile Vaticanului. Read the full story

Posted in ReportajComments (3)

„Toţi suntem pelerini” – spune vicarul orădean Florian Gui înainte de pelerinajul pe care l-a pornit acum 10 ani şi-l duce mai departe


„M-am întrebat cum să fac să existe un  alt pelerinaj, m-am întrebat unde, şi de unde – trebuia să fie o zonă să o cunosc, dar mă întrebam şi cine o să vină. Mi-am zis că vor veni cei mici cu care eu lucram, mai repede decât adulţii, şi trebuia să fie atractivă zona, şi cultural, şi geografic, pe lângă spiritual, şi am ales Sighetul, îi avem aici pe ai noştri, ce au murit pentru o credinţă extraordinară.” Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (2)

Iuliu Maniu – mai apoape de Bădăcin cu o biserică!


Vrei, nu vrei, Bădăcinul înseamnă Iuliu Maniu. Politician carismatic, a condus Patridul Naţional Ţărănesc şi chiar ţara, ca prim ministru. A avut un rol important în unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. A obținut, alături de partidul său, victoria la alegerile din 19 noiembrie 1946 dar rezultate au fost  falsificate de către comuniști. După o viaţă închinată ţării, Iuliu Maniu a fost judecat pentru înaltă trădare şi întemniţat la Sighet, unde a şi murit, la 5 februarie 1953. Cenotaful său de la Bădăcin îi aşteaptă oasele, conţinând, în lipsă, doar o mână de pământ de la Sighet, din Cimitirul Săracilor… Iuliu Maniu şi-a donat averea Episcopiei Greco-Catolice din Oradea. Dar şi acum, când România se laudă cu 20 de ani de democraţie post-revoluţionară, dorinţa clar exprimată a unuia dintre cei mai mari bărbaţi de stat pe care i-am avut nu poate fi împlinită. Pentru că aşa sunt vremurile – etichetele sunt una, conţinutul e altul. Dar comunitatea din Bădăcin şi-a primit, totuşi, biserica greco-catolică pe care o visa Maniu: în duminica aceasta a avut loc sfinţirea ei, şi, astfel, încă ceva din respectul pe care ţara i-l datorează lui Iuliu Maniu a ajuns să se strângă pe firul istoriei. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

advert

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult