Tag Archive | "BRU"

Își dorește Biserica Greco Catolică un episcop condamnat pentru ucidere din culpă, în persoana lui Buboi Gabriel Vasile, rector la Pio Romeno?


Domnul Buboi Gabriel Vasile a fost hirotonit preot greco-catolic în august 2002, a fost trimis ca rector al Misiunii Greco-Catolice din Paris în septembrie 2008, apoi ca rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno, din Roma, în februarie 2012. Pe lângă că acesta este un traiect bătătorit de ultimii episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România, Unită cu Roma (BRU), Buboi Gabriel chiar figurează pe lista scurtă a episcopabililor. Pe primul loc – spun mulți. Atâta doar că, teoretic, nu mai e preot din ianuarie 2009, de când numele lui poate fi scris în forma în care îl folosim de acum, cu numele de familie primul, așa cum cere uzanța la infractori – el fiind condamnat definitiv pentru ucidere din culpă. Practicul, însă, ne omoară, condamnarea sa fiind ascunsă. Până acum.

Avem dosarul 6394/2005 (140/221/2005), cu sentința penală (nr. 1508/2007), pronunțată de Judecătoria Deva. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (5)

Măcinare între generații, în Sinodul Bisericii Greco Catolice din România


Acum opt ani, când ÎPSS Nicolae Corneanu, mitropolitul ortodox al Banatului, urma să fie judecat în Sinodul BOR pentru că se împărtășise într-o biserică greco-catolică, m-am străduit după puterile și mintea mea să contribui la a nu fi caterisit. Un prieten, preot ortodox influent, m-a întrebat atunci: de ce te zbați pentru el, că va cădea oricum. I-am răspuns că poate va cădea, poate nu dar, dacă va cădea, aș vrea ca istoria să nu consemneze că a căzut fără să fi încercat cineva să facă să nu fie așa. Asta fac și acum. Nu este datoria mea să fac ca BRU (Biserica Română Unită cu Roma Greco Catolică) să nu ajungă în derizoriu. Doar că mi-ar părea rău să se întâmple așa. Și, din respect pentru Școala Ardeleană, pentru episcopii martiri ai închisorilor și pentru câțiva oameni de bună credință pe care îi cunosc aici, mi-am făcut datoria de a pune în cuvinte felul în care văd eu impasul în care se află această instituție, acum.

O aniversare de la Lugoj, a ierarhului greco-catolic Alexandru Mesian, a fost un bun prilej de rememorări. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

  • Se pregătește reînvierea „fabricilor de diplome”!

    România se întoarce, pas cu pas, la anii de tristă amintire în care facultățile erau moșiile unor baroni corupți iar studenții simple vaci de muls. Terenul a fost pregătit anul acesta prin transformarea bacului într-o caricatură cu cifre de promovabilitate „la hectar”, urmând ca „producția” să umple până la refuz universitățile, reconfigurate și ele în „fabrici de diplome”. Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2016 va face ca universitățile să poată înmatricula oricâți studenți doresc și să elibereze oricâte diplome de absolvire vor, fără a mai conta dacă într-adevăr acestea au capacitatea și resursele necesare.
    Avem așadar o imagine a dezastrului total care se prefigurează la orizont în România: justiția rezistă cu greu grupului organizat de infractori din Parlamentul României, economia este deja pusă pe butuci, Guvernul va trebui să găsească metode de a lua „cu japca” bani de la români (nu va lua de la votanții PSD, cei cu ajutor social, ci tot de la cei care muncesc cinstit) iar educația trebuie reconfigurată în așa fel încât să redevină moșia baronilor locali și să scoată pe bandă rulantă „idioți cu diplomă”, votanți de nădejde ai partidului unic.
    Citește mai mult