Tag Archive | "Bucuresti"

Cum n-am murit a doua oară, în 4 martie 1977


Astăzi este ziua mea. Am atâtea zile de naștere, că aproape le-am pierdut șirul. E firesc, când ai o meserie în care mai există și risc. Au mai venit, în timp, Revoluție, războaie, boli. Dar azi e una din zilele mele de demult. Pentru că în 4 martie 1977 trebuia să mor a doua oară.

Nu, nu eram în București în ziua cutremurului, și nici nu am ajuns sub dărâmături. Eram în Arad Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Cum se vede viața, dintr-un Spital al Morții, din Timișoara? Cu minciuni și cu cinism.


Nu știu cât costă viața unui om, în România, atunci când nu e vorba de o lovitură de imagine. Nu știu cine stabilește paritățile, în Sănătate – câte vieți „neinteresante” contrabalansează „un greu”. Nu știu cum decide un manager de spital, pe bănuții pe care îi primește, cu ce să se doteze sau nu. E greu cu banii. Totuși, cine își va asuma rolul de a ne spune, nouă, ăstora din afara sistemului, cum se rezolvă cu adevărat problemele și cum se decide cinicul drum al banilor, al vieții și al morții?

A mai murit un copil, la Timișoara. Vorbim de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Read the full story

Posted in SanatateComments (0)

Cu artiștii e o chestie ciudată: iau răul și îl transformă-n lumină pentru ceilalți!


Dacă Murivale s-ar duce, azi, la îngeri, să le împartă și înaripaților din bulgării lui de fericire, și-aceia nu l-ar mai lăsa să vină-napoi, mâine ar fi deja o coadă a lăudătorilor la el la atelier…

Dar este, încă, azi. Și vă spun de ce scriu rândurile astea, de acum. Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Ce ți-era boschetarul din Galați? Și ce vei face acum?


Cum, care boschetar? Ăla! Ah, ai fost preocupat să dai hashtag pe „Colectiv”. Foarte bine, dar cu ce ai rămas după Colectiv? Ce întrebări ți-ai pus în anul ăsta? Cum de nu ai auzit de omul fără adăpost care a fost incendiat, împreună cu altul, în Galați, acum zece zile, apoi a murit? Și cu cine ai vorbit despre asta?

Da, vorbesc cu tine, cel care stă acum pe comp și a ajuns, din cine știe ce „binecuvântate pricini”, aici. Read the full story

Posted in Opinie/PamfletComments (0)

„Una voce con anima” – Roxana Constantinescu


În fond, totul a început cu o mică grevă a mea, în La Fenice. Sunt jurnalist român, de ce ar fi trebuit să recurg la o grevă în celebra operă venețiană? Păi nu vorbeam de o grevă ci de o „mică grevă” – pentru că unele idei frumoase merită o grevă mică, aproape de neobservat, pentru a rămâne, măcar în vibrația intimă a pereților încărcați de marea istorie, că cineva a apărat un gând, pe făgașul a ce e drept. Lângă ușa pe care, în seara aceea scria „Roxana Constantinescu – Adalgisa”. Aproape de care ne grupaserăm, ca o ambasadă mică „a altceva”, eu și doi dintre cei mai aparte bărbați ai serii.

Am mai vorbit de multe ori despre „cum se face”, chiar și în operă. Despre cum apare un spectacol Read the full story

Posted in CulturăComments (1)

Despre Oradea și „gustul publicului din cartiere”, ce poate fi schimbat – cu Florin Estefan, directorul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.


Este cumva trist să scrii despre lipsuri, să faci comparații puțin măgulitoare, să te uiți la alții și să constați: „ei pot”. Dar poate așa încep pașii spre a putea și tu. Spre a nu aștepta schimbarea ci a o face. Sigur, există statistici pentru o mie de chestii, pe lumea asta. Pentru o sută de mii. Știm cam la câte milioane de locuitori ar trebui să existe un centru de transplant renal. Dar o opera? Un teatru liric? Dar ține, oare, de numărul de locuitori al unui oraș, al unei regiuni? Sau de trecutul său, care a modelat oamenii de azi? De setea de cultură, de frumos, de muzică? De rafinament, de capacitatea de a discerne valori, de a alunga impostura, de a nu face concesii degradante?

Stau comod, în Timișoara mea, unde am avut operă de când mă știu Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

PR-ul de tragedie. Catolicii au și ei uscăturile lor.


Se clatină lumea. De pleci urechea la pământ, sigur ceva o să sune altfel decât ieri, decât un alt ieri. Și sigur sunetul acela din trecut nu va mai fi la fel nicicând. Nu mai suntem siguri, nu ne mai tihnesc multe. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi avem mâncare pe masă, acoperișuri și ne pică bine lipsa unei arme la tâmplă. Dar, pe lângă mizeriile care se întâmplă în lume, suntem bombardați de manipularea cu care ne asaltează cei de lângă noi, cu diverse motive și prin varii mijloace. Sau cu prostia lor gureșă, poleită, oferită ca normă. Presa, biserica, rețelele de socializare, medicii, armata, pompierii – toți – mai mult sau mai puțin – devin hultanii unei hălci de imagine, de „relații publice” („PR” – cum s-a încetățenit termenul și la noi), zguduindu-ne și mai mult, ades fără chiar să sesizăm intențiile lor, peticul de cer spre care mai privim. Nu aveam arma la tâmplă dar, acum, parcă o simțim. Grație LOR, a celor ce se ocupă cu PR-ul de tragedie.

Era pâinea aceea pe care o împărțeam în Revoluție, toți. Read the full story

Posted in Opinie/PamfletComments (0)

Domnule patriarh, „locurile unde s-a suferit au creat catedrale”!


Încerc să nu mă lungesc, promit. Drama Colectiv. Morți, răniți. Solidaritate. Sânge. Bun, și ce a mai urmat? Industria lumânărilor, cea a declarațiilor, a căutării țapului ispășitor. Jos toți. Creștini ce l-au dat afară pe Cristos din creștinism. E timpul când se plămădește un aluat incert. Luați aminte cum arată sângele românului, acum. Pentru că, mie, toată povestea asta îmi aduce aminte de securiștii care spărgeau geamuri în Timișoara, când se cocea schimbarea, în 89. Și de cei care au profitat, după.

După o dramă se plânge. Apoi se tace. Personal îi prefer pe cei ce încearcă să ajute – celor ce aprind lumânări. Read the full story

Posted in Opinie/PamfletComments (0)

Un loc unde poți învăța cum să porți o atitudine


Semnătura ta nu începe acolo, în josul facturii. Sau la capătul unui e-mail. Sau pe cec. Uneori e mai simplu să-ncerci să spui cine ești înainte de toate astea. Cei care se vor înrudi cu tine, prin felul lor de a fi, prin valori, vor rămâne. Și-ți vei selecta apropiații mai simplu, așa. Toate astea, și ca făcând în ciuda zicătorii cu ”nu haina îl face pe om”. Și totuși, omul își poate face sau alege haina după chipul și asemănarea sa. Este ce a încercat să arate și să ofere o timișoreancă, apelând la câțiva designeri bihoreni. Pentru că, nu-i așa, dacă în Oradea, în Lotus, se poate, atunci se poate și în Timișoara!

Am înglobat deja în hemoglobina noastră refuzul a ce este românesc, Read the full story

Posted in EvenimentComments (0)

  • Victime colaterale, ce facem?

    PSD a promis românilor facilități de Mercedes deși știa că are în curte o Dacie veche și ruginită, iar oamenii, mulți și needucați (sunt și excepții, dar campaniile sunt făcute pe majorități), au căzut în capcană. După această manipulare, Dragnea avea două variante: să mintă cu nesimțire cum au făcut și ceilalți înaintea lui sau să „vândă țara la bucată”, să compromită iremediabil din punct de vedere economic și politic România pentru a-și ține, măcar în parte, promisiunile. Lupta s-a dus pe două fronturi. Atacul constant împotriva justiției, pentru a scăpa camarila din fruntea partidului de dosare penale și căutarea mijloacelor de a fura bani. Nu doar pentru propriile buzunare ci și pentru a achita nota campaniei electorale.
    În mediul acesta toxic unde oamenii sunt mințiți zilnic și sunt atât de naivi încât cred aceste minciuni, nu poate crește, nu se poate dezvolta nimic trainic. De 25 de ani România a evoluat (cât a evoluat) în ciuda acestor maimuțe în costum, nu ajutată de ele. Țara s-a golit de toți cei care au vrut să facă ceva aici pentru că nu au fost lăsați, pentru că nu au avut stomac să dea șpăgi sau să se scufunde în butoiul cu dejecții politice. Ceilalți au continuat să urle în pustiu, ignorați de masa needucată și de sforarii politruci, redundanți pentru occidentali pentru care legile, normele și regulile nu au nevoie de avocați, sunt de la sine înțelese și respectate.
    Democrația a devenit o otravă devreme ce nimeni nu s-a îngrijit ca tinerii, ajunși la maturitate astăzi, să fie capabili să gândească, preferând să fie păstrați la nivelul unor analfabeți ca implicare, cunoaștere și conștiință civică, potriviți pentru a pune ștampila unde trebuie. Conducerea poporului nu prea își are sensul aici unde votul oricărui profesor universitar este anulat de sute de mii de analfabeți păcăliți cu promisiuni deșarte și manipulanți cu vidanje televizate. Așadar, victime colaterale, ce facem?Citește mai mult