Tag Archive | "cantonament la Debrecen"

FC Bihor fără noutăți importante la reunire


În cursul dimineții de miercuri, 6 ianuarie 2011, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” jucătorii formației FC Bihor s-au reunit în perspectiva abordarii noului sezon competițional. În prima parte a programului, respectiv până sâmbăta, elevii antrenorului Gheorghe Ghiț vor efectua vizitele medicale, după care vor relua propriu-zis antrenamentele.

Până pe data de 23 ianuarie ei se vor pregăti pe plan local urmând ca, în perioada 24 ianiarie – 6 februarie, să se deplaseze pentru un cantonament în Read the full story

Posted in SportComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult