Tag Archive | "carpen"

Campanie în campanie. Primăria va planta în această toamnă aproape 800 de arbori


Primăria Oradea a început marţi, 13 noiembrie, plantarea a 790 de arbori pe toată raza municipiului, în cadrul campaniei anuale de plantări de toamnă. Au fost deja plantaţi arbori în zona str. Salcâmilor, str. M Kogălniceanu (parcare), Sovata – Tușnadului (parcare) și str. Ogorului.

Plantările vor fi realizate de firma specializată în amenajări și întreținere de spații verzi, S.C. Read the full story

Posted in SocialComments (0)

544 de arbori noi vor fi plantaţi în Oradea


În cursul săptămânii trecute municipalitatea a finalizat licitaţia de achiziţie şi plantat arbori în municipiul Oradea. Valoarea contractului se ridică la 108.941 (cu tot cu TVA), firma câştigătoare fiind S.C. Adenandra S.R.L. Primăria Oradea a achiziţionat astfel, 544 de arbori din următoarele specii: stejar, arţar, prun, carpen, frasin, catalpa şi scoruş de munte, arbori care  vor fi plantaţi în mai multe zone din municipiu.

Arborii sunt certificaţi din punct de vedere al calităţii. Un arbore are minim 2 metri, cu coroana formată pe minim o treime din înălţime. Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult