Tag Archive | "Cetatea Oradea complex turistic european"

Chiar dacă e criză, municipalitatea susţine că sunt bani pentru Cetatea Oradea


Reprezentanţii primăriei Oradea susţin că au suficienţi bani pentru a transforma Cetatea Oradea într-un obiectiv turistic de referinţă în România şi că până în anul 2015 lucrările principale vor fi finalizate.

Miercuri, 25 august a avut loc la Cetatea Oradea o conferinţă de presă în care viceprimarul Biro Rozalia împreună cu şeful Biroului Turism, Cultură, Regenerare Urbana din cadrul Primăriei Oradea, Dumitru Sim, au prezentat stadiul Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult