Tag Archive | "Chişinău"

Radu Poklitaru – sau despre ochiul ce are dans la capătul lui


Îi bat în ochi, în ochiul lui drept, peste care-și coboară grijuliu o pleoapă, când vede că-mi duc mâna spre el. Simt că o să fie un fel de parolă a noastră, pe viitor. Abia apoi pleacă. E Radu Poklitaru, cunoscutul șef al unui balet din Kiev, și ne aflăm în fața Intrării Actorilor, a Operei din Timișoara, după un dialog în care presa și mișcarea scenică s-au întrepătruns util și bizar, cu rădăcini în viitor și trecut, cu fructe acum.

Sînt așa de nerăbdătoare să scriu despre Radu Poklitaru Read the full story

Posted in Cultură, ReportajComments (0)

Marș pentru unirea Moldovei cu România, la Chișinău


În ultima zi a săptămânii trecute, duminică 25 martie, în capitala Republicii Moldova, a avut loc un marș al unirii, cea mai mare manifestație de acest fel din ultimii ani. La eveniment au participat peste trei mii de persoane cerând unirea cu România.

Marşul a început la Academia de Ştiinţe din Chișinău şi s-a încheiat în scuarul Operei naţionale, cu hora unirii. Read the full story

Posted in SocialComments (2)

O nouă întâlnire între universitarii orădeni şi cei de la Chişinău


În seria de manifestări comune în domeniul istoriei dintre Universitatea din Oradea şi Univeritatea de Stat a Republicii Moldova a avut loc la Chişinău între 7 şi 9 octombrie a patra întâlnire pusă sub genericul „Societatea românească între frontiere imperiale”. Cu această ocazie a fost lansat al treilea volum comun al istoricilor din Oradea şi Chişinău: „Politici imperiale în Estul şi Vestul spaţiului românesc”.

Întâlnirea a avut două secţiuni: „Anul 1940 în destinul colectiv al românilor” şi Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult