Tag Archive | "cimitir"

Despre țâfrul unui cimitir ce se duce


Dragă Diana, îți scriu despre lucruri pe care, de regulă, noi două nu le discutăm, pentru că încă avem timp. Dar care țin de noi, de neamul nostru, de cum se așază lucrurile. Povestea noastră, ce va urma ca feliuță, aici, este și povestea atâtora, în locurile de unde ai plecat, și unde eu am rămas. De aceea o să public scrisoarea pentru tine ca articol. Am înțelest un lucru nou (pentru mine), despre cum se duce un cimitir, și m-am gândit la noi, la ce a fost înaintea noastră și ce va rămâne după noi.

Voi ați reușit să plecați, încă înainte de căderea lui Ceaușescu, Read the full story

Posted in Actualitate, Religie/CulteComments (0)

Misterul pălăriei cu opt ciucuri de la Șandra


Când romanii spuneau „(…) quando cadet Roma, cadet et mundus” („când cade Roma, cade și lumea”), uitau de un alt gen de moarte, mai puțin spectaculoasă dar tot așa de neagră și, poate, chiar mai tristă: cea a uitării. Îți aduci aminte de asta privind biserica din centrul Șandrei (Timiș), din inima localității – mai mult, inima localității nu s-a rătăcit din întâmplare, căzând, cadastral, aici, ci așa a fost gândit totul – ca lumina locului, caput mundi, să fie, programatic, aici: candelabrul bisericii acesteia să fie locul unde se întâlnesc axele așezării. Și, pentru multă vreme, așa a fost…

Oare câți dintre locuitorii Șandrei mai știu povestea candelabrului din biserică Read the full story

Posted in Actualitate, Religie/CulteComments (1)

Despre ultimul vis în germană din acel sat


Visele sunt locuri importante. Locuri unde îți poți crește pădurea ta, în care nu intră nimeni cu drujba. În care poți ține capul ridicat, de unde, poate, în viața de toate zilele te-ai obișnuit cu el plecat. În care ai iar organele pierdute, și vezi iar, sau alergi iar, sau înoți. În care te simți pe tine însuți aproape de fericire, și te auzi cântând. Într-o limbă care aproape a murit. În cazul ăsta, germana.

O privesc, în biserica aceea de sat bogat și tihnit, cât o catedrală mai mică. Penultima/ultima din specia lor. Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Împreună, de demult


Preiau porumbelul la gară – cobor scurt din Expresul 1, îl smulg din mâinile Tinei, urc repede înapoi. Busul a făcut enorm până aici, și mai are cam tot pe-atâta până unde trebuie s-ajung. E Ziua Morților, viii se calcă-n picioare și-n roți, în Timișoara e o regulă să te duci cu lumină la cei plecați, ai tăi, în ziua asta, de-i ai aici. De ești de-aici.

Nașterea nimănui, într-un anume loc, nu e un merit. Uneori, însă, poate fi un noroc. Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Mitropolitul Ioan a dus un strop de lumină cucilor din Gătaia


Aș fi putut da un titlu bombastic, gen „Mitropolit la psihiatrie”, care să vă facă un moment să credeți că părintele Banatului s-a dilit, sau ceva de genul acesta. N-are rost – oricum, pentru unii, a ajuta, a renunța la confortul palatului tău pentru niște morminte din iarba udă și pentru niște necăjiți jumate vii, la ceas aniversar, e o formă de dileală. Dar materialul acesta este pentru oameni, nu pentru hahalere. Și cum judecă hahalerele nu e treaba noastră. Oamenii, însă, se vor bucura să afle ce a făcut UN OM în ziua când împlinea un an de când a ajuns mitropolit.

Îl văd cum se desprinde din ceață, pe un drum lateral, așteptându-mă. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult