Tag Archive | "controlori"

De Paști, cerșetorii s-au înmulțit în tramvaiele din Oradea


Profitând de programul lejer al polițiștilor comunitari, al controlorilor dar, mai ales, de sărbătorile pascale cerșetorii au invadat tramvaiele și autobuzele din Oradea. Duminică mai multe persoane, printre care și copii, au fost văzute cerșind în centrul orașului iar luni și marți cerșetorii și-au făcut veacul în special pe ruta Centru – cartier Nufărul.

Chiar dacă primăria a cheltuit bani pe campanii care să îi facă pe orădeni să nu mai dea bani cerșetorilor iar controalele polițiștilor comunitari au fost susținute, aceștia se înmulțesc mereu în preajma sărbătorilor. Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Ştim care sunt nemulţumirile orădenilor cu privire la OTL. Acum ce facem?


Săptămâna trecută am participat la o conferinţă de presă foarte interesantă la societatea care se ocupă cu transportul în comun în Oradea. Spun foarte interesantă pentru că am avut în sfârşit ocazia să discutăm despre lucruri concrete, despre lucruri care trec dincolo de părerea fiecăruia dintre noi. Specialiştii de la Catedra de Ştiinţe Sociale a Universităţii Creştine Partium au lucrat câteva săptămâni bune la un studiu cu privire la transportul în comun în Oradea şi la gradul de satisfacţie pe care îl aduce el orădenilor. Read the full story

Posted in EditorialComments (1)

În prag de sărbători, controlorii OTL din Oradea au fost foarte aproape de o tragedie


Joi, 30 decembrie 2010, în jurul orei 7:10 pe linia 14, în staţia Penny Market echipa de control a legitimaţiilor de călătorie a OTL s-a confruntat cu o situaţie destul de neplăcută. Unul dintre călători i-a ameninţat cu cuţitul pe controlori şi nu s-a potolit decât după ce aceştia au chemat la faţa locului poliţia.

La urcarea în autobuz a echipei de control, unul din călătorii aflaţi în mijlocul de transport la uşa din faţă, pentru că nu avea asupra sa tichet de călătorie valabil, a încercat să se sustragă controlului. In staţie, echipa l-a reţinut pentru a-l legitima, însă călătorul a devenit din ce în ce mai violent lovind şi aducând injurii Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult