Tag Archive | "copaci taiati"

Cartierul Nufărul nu mai arată ca la ţară! S-au făcut parcări şi s-a asfaltat peste tot


După ce au fost nevoiţi să asculte zilnic înjurăturile muncitorilor, să înghită praful şi să suporte zgomotele făcute de maşinile care au spart piatra şi au asfaltat la câţiva metri de ferestrele lor, locuitorii din zona Nufărul se pot acum bucura de câteva sute de locuri noi de parcare. Nu au putut însă trece neobservate dispariţia peste noapte a unor copaci (unul chiar din spatele blocului D33 de pe Leonardo da Vinci) şi a covorului verde de iarbă.

Dincolo de aceste neajunsuri, pentru prima dată terenul viran plin de pietriş şi scaieţi din zonă Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Malul stâng al Crişului va fi amenajat fără a fi tăiaţi plopii


Directorul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri împreună cu primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan au prezentat joi, 10 februarie 2011, într-o conferinţă de presă pe teren, proiectul de amenajare al malului stâng al Crişului (în regiunea Podul Dacia – Podul Intelectualilor). Atât Pásztor Sándor cât şi Ilie Bolojan au precizat că nu vor fi tăiaţi copacii de pe malul Crişului şi că lucrările, în marea lor majoritate se vor desfăşura pe luciul apei.

Chiar dacă, conform jurnaliştilor prezenţi la conferinţă, Pásztor Sándor ar fi agreat la precedenta conferinţă de presă o altă variantă de amenajare care presupunerea tăierea unor copaci Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult