Tag Archive | "Costel Bogojel"

Succesul asigură continuitatea. Sâmbătă ora 11:00, Stadionul Iuliu Bodola, FC Bihor – ACU Arad


După două etape în care au acumulat patru puncte, roş-albaştri se află în faţa unui test mai puţin dificil, dacă luăm poziţiile celor două formaţii în clasament. Dacă arădenii se luptă cu disperare pentru a evita retrogradarea bihorenii se află pe un drum ascendent cu dorinţa de a urca în clasament, ei fiind înaintea etapei de azi pe poziţia a patra.

Sâmbătă, începând cu ora 11:00, Stadionul Iuliu Bolola va găzdui partida din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a. Se vor întâlni FC Bihor şi ACU Arad Read the full story

Posted in SportComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult