Cred că n-am să învăţ niciodată dacă e Maria Mică, acum în august, sau cea Mare… E Maria, e Radna, e pelerinajul. Ajunge. Azi va fi slujbă pentru slovaci. În toată lumea care aleargă spre tren, la ora asta, bănuieşti un aliat, un coleg. E târziu, sun la gară să întreb care e prima staţie de tren după Timişoara, spre Radna, să ştiu unde îi spun şoferului de taxi că mergem: la prostituatele de la ieşirea din oraş, unde s-ar putea face stopul spre Lipova, sau la vreo gară. E foarte târziu. Cei de la gară mă descurajează: „Timişoara Est, nu îl mai prindeţi”. Try me. Dreapta – strig şoferului, care rula deja,  şi pornim spre o pasarelă ce trece liniile de tren spre gara Timişoara Est. Zeul pasarelelor – nu l-aş fi felicitat azi, de l-aş fi întâlnit. Ocolesc mult, din cauza pasarelei, finalmente ajung, chiar mai stau un minut până apare şerpuitorul tren gri, dintr-o curbă. Urc fără bilet – lasă că are naşul. Important e să fiu sus, să plecăm. Read the full story