Tag Archive | "despăgubiri"

Doi achitaţi şi trei condamnaţi în cazul fetiţei ucise la Ştrandul din Ioşia!


După aproape trei ani de tergiversări prin instanţe Curtea de Apel Oradea i-a condamnat vineri, 1 noiembrie 2013, la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă şi la plata a câte 70.000 de euro pentru părinţii fetiţei şi a câte 30.000 de euro către cei doi fraţi ai acesteia, pe administratorul Ştrandului din Ioşia, Gheorghe Sime, adjunctul său, Florentin Avram şi lăcătuşul Sorin Floruţ. Şeful Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica şi fostul director tehnic Bimbo Szuhai Tibor au fost achitaţi

Tragedia s-a produs în 4 iunie 2011, când o fetiţă de şapte ani, Elisabeth Haidău Read the full story

Posted in Anchetă/PoliţieComments (0)

Snopit în bătaie de „miliţienii” din Bihor, un orădean şi-a câştigat dreptatea la CEDO


România trebuie să plătească, potrivit unei decizii a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, despăgubiri de peste 14 mii de euro unui orădean care a acuzat poliţiştii că l-au agresat după ce l-au ridicat din locuinţa lui.

Gheorghe Ghiurău, a fost ridicat de agenţi ai forţelor speciale de intervenţie ale Inspectoratului de Poliţie Bihor Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Rechinii imobiliari despăgubiți de Primărie. Proiectul noului Parc Salca, deblocat


Primarul Ilie Bolojan a anunţat marți, 27 martie că municipalitatea a înlăturat ultimele obstacole din calea realizării parcului Salca, administraţia orădeană având acum posibilitatea de a depune toate documentaţiile necesare la Fondul pentru Mediu pentru a porni procedura de implementare a realizării parcului.

Primăria Oradea a depus încă de anul trecut un proiect de cofinanţare la Read the full story

Posted in SocialComments (1)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult