Tag Archive | "donare"

Probleme reale, și miorlăituri, pe marginea Sistemului Sanitar


În Arad, la începutul săptămânii, medicul de familie Adrian Dărăbanțiu bate la poarta Spitalului Județean să-și depună actele pentru postul de brancardier, spunând că e mai bine plătit decât ce face el, și că ar rămâne în mână cu aproape dublul banilor. Și țara ia foc, la nivelul presei, cei mai mulți arătând cu degetul spre respectivul spital, și pornindu-se o vânătoare de vrăjitoare, la nivel declarativ, împotriva sărmanului brancardier invocat. Care n-are vreo vină. Dar vina există.

Dărăbanțiu vorbește de „peste 4.000 de lei” pe care i-ar putea primi în mână acel brancardier. Read the full story

Posted in SanatateComments (0)

Bătaia de joc din transplantul românesc rămâne la cote alarmante


Doamnă ministru, ministru al Sănătății, vă întreb, acum, de v-ați gândit să vă dați demisia. Toți, dintre cunoscuții mei, care vă știu, spun că sunteți om fain – și am mulți cunoscuți medici, și nu medici de azi, de ieri. Așadar, vă întreb ca pe un om fain, care a făcut (voit, din neștiință, forțat) o greșeală urâtă, dacă puteți merge mai departe cu ea pe conștiință. Mă refer la ce se întâmplă cu Agenția Națională de Transplant, prioritar.

Sigur, problemele din sistemul care v-a ajuns pe mână, spre conducere, sunt multe și grave. Read the full story

Posted in SanatateComments (1)

Cine jură strîmb pe Apollo nu-l trădează şi pe Isus?


Voi eraţi îngerii noştri, ai unei generaţii care ştia cu câţi „i” se scrie „noştri”. Nu ne trebuiau îngeri din cer, eram liceenii de dinainte de revoluţie şi citeam, învăţam, dezbăteam, acumulam, aşteptam să rodim aici şi vă aveam ca exemple aproape nouă şi totuşi intraţi deja pe un drum pentru care vă invidiam cu sfântă invidie: medicinişti, aproape-doctorii! V-am revăzut acum, la început de vară, la Timişoara, una din cele trei-patru generaţii de aur de dinaintea mea. Cu bucurie, cu emoţie – v-am revăzut. Dar şi cu o întrebare, adusă de ultimii ani ai meseriei mele, ce se culcuşeşte uneori lâng-a voastră, ca într-un pat al lui Procust prea scurt: „Cine jură strâmb pe Apollo nu-l trădează şi pe Isus?”

E vineri, iunie dincolo de miez, un fel de vineri 13 deşi calendarul pariază pe 21, la cât de coaptă e ziua. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (2)

Cum alţi patru copii n-au primit viaţă din cauza încurcatelor iţe ortodoxe


Ortodoxia şi transplanturile… Unde am mai auzit noi de treaba asta? AICI, când cu alte cazuri aberante, unde oamenii arhiepiscopului Tomisului schimbă decizia unei familii de a dona, când cu moartea preotului Remus Dumbravă, şi când Arhiepiscopia Aradului nu are nimic împotrivă ca un călugăr de sub poala ei să vorbească în biserică împotriva transplanturilor. Dar pata ortodoxiei cu două feţe, în această problemă, se întinde şi la Oradea.

 

Acum o săptămână, un copil ce tocmai păşea spre adolescenţă ajunge în moarte cerebrală la un spital din Oradea. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (2)

Biserici. Transplant. Rânduri. Sânge. Gânduri. Farisei…


Se moare, uneori în spitale. Corpul celui drag, dus, se taie, se răscoleşte, se coase, se ia, se îngroapă. Există încă o variantă, pentru cei privilegiaţi: cea de a da suflu altor vieţi, chinuite, prin organele lor. Ce înseamnă “privilegiat”? A intra în moarte cerebrală într-un spital cu anestezişti nu foarte blazaţi, a avea un coordonator de transplant ce ştie să explice familiei ce se întâmplă, şi care doarme iepureşte, a avea familie normală la cap, ce înţelege că rata de panseluţe pe mormânt e aceeaşi şi pentru un cadavru cu rinichi, şi fără, şi… a nu face parte din biserica din care nu trebuie. Pentru că, pe axa între Isus şi ban, acestea, bisericile, pot influenţa dacă ficatul tău dă viaţă nouă unui om sau putrezeşte alert în pământ.

Trăim într-o ţară majoritar ortodoxă, de ne luăm după ultimul recensământ Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (4)

Cum am invitat Festivalul de Film din Veneția să treacă de film, spre viață


Uneori o poveste are mai multe planuri, are personaje care nu vin niciodată în contact sau care ai crede că nu vor avea niciodată vreo legătură – doar că viața dovedește, finalmente altceva. Așa e și cu filmul despre care vom vorbi, care se cheamă „E la vita continua” și care a fost produs anul acesta în Italia pentru a sensibiliza italienii în legătură cu donarea de organe pentru transplant, astfel încât viețile altora să poată continua. Și pe care l-am adus și pentru români.

Cred că nimeni din organizarea Bienalei de la Veneția, de anul acesta, care are în componență și „Mostra Internazionale d’Arte Cinematografica” Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

„Femeie, dă-ne inima copilului tău!” – și foarfeca lui Atropos, ce remaiază vieți


…Ea crede că moartea are felii și compartimente – dar nu e așa, nu e niciodată așa. Ea crede că există moarte și mai puțin moarte. Dar e doar speranța ei, himera ei, născută din nimic. Ar minți cu orice, cu mâini, cu picioare, cu cuvinte, ar spune de vise cu părinți și bunici, de marțieni, de orice, și nici n-o condamn, și o înțeleg, și mă doare cu ea.

Și doare tare: fiul ei pleacă, a plecat deja, doar ea nu știe, nu vrea să știe, ea spune că el e aici Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult