Posted on 22 martie 2018. Tags: Doru Căstăian, Galati, Liceul de Arde Dimitrie Cuclin, Proiectul Merito, carti, educatie, educație civică, elevi, excelență, filosofie, profesor
…că, altceva, ce ar putea să fie unul care ia judecata copiilor, și o duce spre locuri mai altfel decât înainte, mai bune, mai luminate, decât un filosof?… Unul care se împotrivește epocii, demagogiei, ipocriziei, non-valorii, și-și pune elevii să-ți gândească detașarea de rău, să-și formeze ei înșiși un set de reguli ale binelui. Așadar, despre ce face frumos profesorul Doru Căstăian, din Galați, premiat în cadrul Proiectului Merito, de recunoaștere a excelenței în educație.
Aș putea spune „Căstăian, prietenul nostru”, deși ne desparte o țară, Read the full story
Posted in Educatie, Reportaj
Posted on 11 aprilie 2016. Tags: Florin Colceag, HELLA DRIVING EDUCATION DAY, Hella România, Marilen Pirtea, Sugata Mitra, Universitatea de vest Timișoara, educatie, scoala
Bănci aliniate pentru a privi o catedră de unde profesorul, deținătorul cunoașterii, le vorbește copiilor. Cineva cască, profesorul se încruntă. Altul caută pe google cu telefonul ascuns sub bancă în timp ce câțiva elevi desenează pe paginile din spate ale caietului. Sună cunoscut? „Și asta încă e bine”, spun profesorii. „Măcar nu fac gălăgie. Nu deranjează ora.” Însă pentru cine îi întreabă și pe elevi, nu doar pe dascăli, descoperă curiozitatea, creativitatea, dar și frustrarea unor copii ce sunt dezamăgiți de școală. Plictisiți, lăsați în urmă de un sistem învechit, cu lacune din clasele precedente ce devin obstacole insurmontabile pentru înțelegerea noilor materii mulți dintre elevi încep încet-încet să pună școala, în cel mai bun caz, pe locul doi.
În contextul telefoanelor mobile „confiscate” în timpul orei, al dascălilor slab plătiți, sictiriți de munca de Sisif prestată Read the full story
Posted in Educatie
Posted on 03 mai 2010. Tags: Daily Cotcodac, Franta, Italia, Jonathan Lambert, Romania, educatie, minoritati, salutul frantuzesc, salutul romanesc, tigani
Şi eu, la fel ca mulţi dintre dumneavoastră m-am simţit ofensat, ca român, de gluma aceea deocheată în care s-a spus despre noi că suntem un soi de cerşetori. Că a fost o jignire mascată sau doar o glumă deplasată este mai puţin important acum după ce fapta a fost consumată şi cei de la Daily Cotcodac cu a lor „Salut franţuzesc” ne-au răzbunat pe deplin. Din păcate, comical francez nu este singurul care are o problemă cu noi românii. Mulţi dintre cei pe care i-am văzut la TV şi s-au exprimat prin ziare au ţinut să ne disocieze de ţigani. Nu noi românii cerşim în metrourile din Franţa şi umplem puşcăriile din Italia, ci ei, ţiganii din România pe care îi tolerăm cu bravură pentru că nu vrem să părem faţă de europeni rasişti. În realitate, nu există nicio dată statistică în sprijinul acestui tip de argumentaţie. Asta nu înseamnă că nu este adevărată, înseamnă doar că este cel puţin deplasat să îţi axezi o întreagă argumentaţie pe o probabilitate. Read the full story
Posted in Editorial
Posted on 26 aprilie 2010. Tags: Fundaţia Dinu Patriciu, Grupul Educativa, Liga Studenţilor Români din Străinătate, educatie, internet, on-line
Forumul Educaţiei din România este primul eveniment ce dezvoltă un spaţiu naţional comun de interacţiune şi dezbatere pentru toţi actorii implicaţi în sistemul educaţional.
Susţinut de trei organizaţii ce derulează activităţi relevante în domeniul educaţional – Grupul Educativa, Liga Studenţilor Români din Străinătate şi Fundaţia Dinu Patriciu – Forumul Educaţiei din România reprezintă o oportunitate de a participa la Read the full story
Posted in Social
Comentarii recente