Tag Archive | "Episcopia Vittorio Veneto"

Tabăra cercetaşilor de la Don Orione la Stâna de Vale


După ce în luna iunie 60 de copii bihoreni, o parte dintre ei, cercetaşi din grupul de Lupişori de la Centrul Don Orione, au fost în tabără la Rogojel, între 29 iulie şi 5 august a venit rândul celor din grupul Reparto (12-16 ani) să plece în tabără. Atmosfera a fost destină. S-au făcut numeroase drumeţii în natură şi s-au organizat jocuri de orientare pe timp de zi şi de noapte.

Coordonaţi de şase membri din grupul Clan (peste 18 ani), de părintele Mihai Fechetă şi de alţi voluntari, 50 de copii au întins corturile la Stâna de Vale, Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult