Tag Archive | "Federatia Internationale de Arta Fotografica"

„Moartea unui cimitir” va fi vernisată la Iaşi


Galeria de artă „Labirint” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipilui Iaşi va găzdui în perioada 20 iulie – 01 august 2010, o expoziţie inedită de artă fotografică, initulată „Moartea Unui Cimitir”, constituită din lucrările cunoscutului artist fotograf orădean Ştefan Tóth. Prin fotografiile alb-negru, realizate în perioada anilor 1982 – 2009, va fi prezentată publicului vizitator, impresia vizuală a artistului fotograf expozant, privind fenomenul de vandalizare (1982), respectiv etapele strămutării Cimitirului „Olosig” din Oradea.

Acest cartier orădean, avea la sfârşitul secolului XVIII (1779) două Cimitire. Primul Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Duminică, cei mai buni artişti fotografi vor fi premiaţi la Oradea


La sfârşitul acestei săptămâni va avea loc în Sala „Studio” a Palatului „Vulturul Negru” din Oradea, jurizarea lucrărilor primite pentru ediţia a doua a Salonului Internaţional  de Artă Fotografică „EUROFOTOART”, organizat de Asociaţia „Euro Foto Art” din Oradea, sub înaltul patronaj al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, Consiliului Judeţean Bihor şi a Primăriei Municipiului Oradea.

Iniţiativa organizării primei ediţii a Salonului Internaţional îi aparţine Read the full story

Posted in CulturăComments (2)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult