Tag Archive | "Gerhardinum"

Ciudatul glonte din turla liceului catolic


Am mai spus chestia asta, că atunci când te mână dorul undeva, e bine să-l urmezi, chiar daca e vorba de o plimbare pe o macara de niște zeci bune de metri sau de un acoperiș impunător ce se vrea cercetat. Vrei să vezi ce e acolo, sus, aproape de nori? Vrei să vezi cum se vede tot ce e jos, de acolo? Atunci du-te. Așa am făcut și în cazul Liceului Gerhardinum din Timișoara, ale cărui schele, undeva unde fusese un acoperiș înalt și țuguiat, îmi făceau de o vreme cu ochiul. Și așa am aflat de povestea glontelui din acoperiș, dintr-un elemnt metalic, o turlă, un glonte ce a avut o traiectorie bizară, ce te face să îți pui întrebări.

Totul trebuie să aibă și un punct de pornire Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Bogdanffy, ungurul. Fratele meu. Lecție de manipulare.


Am făcut lecții despre manipulare, în Facultatea de Jurnalistică. Trebuie să știi cum să faci o manipulare, ca să ajuți binele, uneori. Trebuie să știi cum se face, ca să nu cazi în rău. Trebuie să o recunoști, atunci când, în jurul tău, se ajunge la valențe grosolane ale interpretărilor, și să o denunți, de crezi în adevăr. Acest lucru e bine să se întâmple și acum, înaintea beatificării episcopului Bogdanffy Szilard. Pentru că e de văzut cum de se ajunge ca un om al credinței, care a sprijinit alți oameni, indiferent de naționalitate și credințe religioase, să nu mai poată fi văzut, acolo unde activase, în Oradea, drept ceea ce era: un om bun.  Atunci când o singură voce se aude, în timpul ceremoniei de ridicare la o treaptă superioară, a cuiva, în biserică, și spune ”nu”, la întrebarea ”vrednic este?”, e bine să te întrebi ce s-a întâmplat, și să nu lași lucrul acela nelămurit. Read the full story

Posted in ReportajComments (2)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult