Tag Archive | "Gianni Anselmi"

Visele unei inimi italiene de la început


În toate lucrurile ce cresc drept spre soare stă o inimă. (Chiar și-n cele strâmbe stă, dar ele nu fac obiectul nostru, aci). Și-n toate creșterile inimilor se ascund umbre. Vedem cum se pune cărămidă peste cărămidă în alcătuiri ce zidesc temeliile societății noastre moderne. Doar că, uneori, uităm umbrele amestecate în mâzga ce face ca totul să se lege și să existe, azi. Așa este și cu transplantul de inimă, la noi, la alții, peste tot. Ni se pare ceva firesc, acum. Nu nouă, ca români, pentru că noi – noi și vietnamezii, ca să fim mai preciși – suntem ceva mai bătuți de Dumnezeu,  și povestea s-a oprit (chiar dacă nume mari vă vor spune altceva, numele mari mai și mint). Așadar, nu nouă ni se pare, acum, firesc, ci oamenilor celorlalți, din ”lumea bună”, care serbează deja zeci de ani de transplant necontenit, fără sincope – nu ca noi… Dar peste tot a existat cândva… o primă inimă. Și, pentru că lucrurile s-au potrivit frumos, aș vrea să facem parte din mințile și inimile noastre, cu ajutorul acestui material, acelei umbre din mortarul medicinei italiene ce a însemnat, acum aproape 30 de ani, primul cord transplantat în Italia.

Trecem de Barnard și ne oprim la Shumway, rapid. Între 1968 și 1980 se lucrează la a se înțelege mai bine rejetul Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult