Tag Archive | "Grecia"

Provocări pentru statul de drept în România. La Bruxelles lucrurile se văd altfel decât pe Dâmboviţa!


Reacţie care ar trebui să le dea de gândit parlamentarilor care l-au scăpat de urmărire penală pe premierul Victor Ponta. Conform unui comunicat al Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European (PE) preluat de Mediafax, europarlamentarul Monika Hohlmeier propune ca dezbaterile privind statul de drept să nu se mai concentreze doar în jurul Ungariei, dând ca exemplu şi problemele din România.

PE votează miercuri, 10 iunie, o rezoluţie privind Ungaria Read the full story

Posted in NaţionalComments (0)

Sorin Ioan Roman: „Vreau ca România să ajungă ca Grecia!”


Deputatul PSD de Bihor, Sorin Ioan Roman, a prezentat săptămâna aceasta în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică ce a avut ca subiect încercarea Guvernului Boc de a manipula opinia publică, inducând o percepţie greşită asupra situaţiei economice a României.

Deputatul Social-democrat susţine că Traian Băsescu a greşit atunci când a comparat România cu Grecia în ceea ce priveşte criza economică, întrucât în România situaţia este cu mult mai gravă Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

  • Victime colaterale, ce facem?

    PSD a promis românilor facilități de Mercedes deși știa că are în curte o Dacie veche și ruginită, iar oamenii, mulți și needucați (sunt și excepții, dar campaniile sunt făcute pe majorități), au căzut în capcană. După această manipulare, Dragnea avea două variante: să mintă cu nesimțire cum au făcut și ceilalți înaintea lui sau să „vândă țara la bucată”, să compromită iremediabil din punct de vedere economic și politic România pentru a-și ține, măcar în parte, promisiunile. Lupta s-a dus pe două fronturi. Atacul constant împotriva justiției, pentru a scăpa camarila din fruntea partidului de dosare penale și căutarea mijloacelor de a fura bani. Nu doar pentru propriile buzunare ci și pentru a achita nota campaniei electorale.
    În mediul acesta toxic unde oamenii sunt mințiți zilnic și sunt atât de naivi încât cred aceste minciuni, nu poate crește, nu se poate dezvolta nimic trainic. De 25 de ani România a evoluat (cât a evoluat) în ciuda acestor maimuțe în costum, nu ajutată de ele. Țara s-a golit de toți cei care au vrut să facă ceva aici pentru că nu au fost lăsați, pentru că nu au avut stomac să dea șpăgi sau să se scufunde în butoiul cu dejecții politice. Ceilalți au continuat să urle în pustiu, ignorați de masa needucată și de sforarii politruci, redundanți pentru occidentali pentru care legile, normele și regulile nu au nevoie de avocați, sunt de la sine înțelese și respectate.
    Democrația a devenit o otravă devreme ce nimeni nu s-a îngrijit ca tinerii, ajunși la maturitate astăzi, să fie capabili să gândească, preferând să fie păstrați la nivelul unor analfabeți ca implicare, cunoaștere și conștiință civică, potriviți pentru a pune ștampila unde trebuie. Conducerea poporului nu prea își are sensul aici unde votul oricărui profesor universitar este anulat de sute de mii de analfabeți păcăliți cu promisiuni deșarte și manipulanți cu vidanje televizate. Așadar, victime colaterale, ce facem?Citește mai mult