Tag Archive | "gripă"

Cum se vede viața, dintr-un Spital al Morții, din Timișoara? Cu minciuni și cu cinism.


Nu știu cât costă viața unui om, în România, atunci când nu e vorba de o lovitură de imagine. Nu știu cine stabilește paritățile, în Sănătate – câte vieți „neinteresante” contrabalansează „un greu”. Nu știu cum decide un manager de spital, pe bănuții pe care îi primește, cu ce să se doteze sau nu. E greu cu banii. Totuși, cine își va asuma rolul de a ne spune, nouă, ăstora din afara sistemului, cum se rezolvă cu adevărat problemele și cum se decide cinicul drum al banilor, al vieții și al morții?

A mai murit un copil, la Timișoara. Vorbim de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Read the full story

Posted in SanatateComments (0)

Doze de vaccin aproape epuizate, răceli în creștere în Bihor!


Deși evoluţia îmbolnăvirilor prin infecţii respiratorii se află în intervalul de valori specific acestei perioade, în sezonul 2013-2014 nefiind confirmat niciun caz de gripă, totuși, numărul infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare a ajuns în Bihor la 3.416 cazuri, mai multe decât săptămâna precedentă și în creștere substanțială față de aceeași perioadă a anului trecut. Și asta în condițiile în care dozele de vaccin sunt aproape epuizate.

Conform Direcției de Sănătate Publică Bihor, la Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile au fost raportate Read the full story

Posted in SanatateComments (1)

Peste 1.500 de persoane depistate cu infecţii respiratorii într-o singură săptămână!


Deşi temperaturile atmosferice au fluctuat puternic în această perioadă, evoluţia îmbolnăvirilor prin infecţii respiratorii se află în intervalul de valori specific sezonului. Şi mai important este că în sezonul 2013-2014, nu a fost confirmat serologic nici un caz de gripă la populaţia judeţului Bihor.

La Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Read the full story

Posted in SanatateComments (1)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult