Tag Archive | "Guvern"

Domnule patriarh, „locurile unde s-a suferit au creat catedrale”!


Încerc să nu mă lungesc, promit. Drama Colectiv. Morți, răniți. Solidaritate. Sânge. Bun, și ce a mai urmat? Industria lumânărilor, cea a declarațiilor, a căutării țapului ispășitor. Jos toți. Creștini ce l-au dat afară pe Cristos din creștinism. E timpul când se plămădește un aluat incert. Luați aminte cum arată sângele românului, acum. Pentru că, mie, toată povestea asta îmi aduce aminte de securiștii care spărgeau geamuri în Timișoara, când se cocea schimbarea, în 89. Și de cei care au profitat, după.

După o dramă se plânge. Apoi se tace. Personal îi prefer pe cei ce încearcă să ajute – celor ce aprind lumânări. Read the full story

Posted in Opinie/PamfletComments (0)

Sunt pesedist, liberal, băsist sau ce vreţi voi. Da’ mă tratez!


Pentru că, în general, jurnaliştilor li se pun etichete, că sunt pesedişti, liberali, băsişti etc. sau, şi mai rău, pentru că opiniile lor, atunci când nu sunt considerate părtinitoare, sunt văzute ca inconstante, merită reamintit un lucru: jurnaliştii lucrează cu fapte, principii sau legi. Iar faptele reprobabile, încălcarea principiilor sau a legilor, nu sunt apanajul unui singur partid politic, personaj public sau a unei singure instituţii.

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Luaţi-l pe Victor Ponta Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

În România e tot mai greu să produci alcool legal. Piaţa neagră a depăşit 90%!


Piața neagră de alcool din România a ajuns la peste 90% din totalul pieței, conform unui studiu al Federaţiei Patronale a Industriei Alcoolului, aducând statului un prejudiciu de 2 miliarde de euro pe an. Dincolo de acesta, micii producători de alcool nu au nicio şansă iar marii producători fac din ce în ce mai greu faţă, ceea ce, pe termen lung înseamnă locuri de muncă pierdute şi şomaj.

Aproape toate guvernele care s-au succedat la conducerea ţării Read the full story

Posted in NaţionalComments (0)

Șpăgi de sute de milioane de euro date de autoritățile publice locale și naționale trusturilor de presă în ultimii zece ani


Centrul pentru Junalism Independent (CJI) a lansat amarți, 14 februarie 2012 un raport despre publicitatea din bani publici care arata că statul român a fost și în 2011 unul dintre actorii majori de pe piața de publicitate, volumul bugetelor dublându-se față de anul 2010, în condițiile în care transparența acestor contracte a scăzut.

În perioada ianuarie – octombrie 2011, autoritățile publice au oferit spre contractare bugete în valoare de Read the full story

Posted in Anchetă/PoliţieComments (0)

Fatal error 404: Democracy not found


De câteva zile, toată mass-media turuie. Peste tot se vorbește de proteste masive la nivel național (deși la Târgu Mureș sau la Sibiu au ieșit în stradă doar câte 40 de persoane) de o „a doua revoluție”, de „tiranul” de la Cotroceni, etc. Evident, în cea mai mare parte, agitatorii de serviciu nu sunt, așa cum se tot susține, românii „sătui până peste cap” de acest guvern ci membrii partidelor de opoziție, sindicaliștii (un fel de prieteni de-ai celor din opoziție), imbecilii care merg pe stadioane doar ca să facă scandal și câțiva oameni rătăciți, asemănători până la un anumit punct cu caragialescul „cetățean turmentat”.

Este clar că românii, nu sunt mulțumiți în general de acest Guvern, dar sunt prea scârbiți să iasă în stradă Read the full story

Posted in EditorialComments (3)

Boc îi ia apărarea lui Bolojan. Nu e o glumă!


Săptămâna trecută la nivelul celor mai importante două instituţii din Bihor, primăria reşedinţei de judeţ şi instituţia prefectului, s-a reluat vechiul scandal dintre Bolojan şi Ghilea. primarul orădean Ilie Bolojan susţinea că i se pun mereu „beţe în roate” de către Prefectură ori de câte ori încearcă să facă ceva pentru orădeni iar prefectul judeţului bihor, Gavrilă Ghilea a explicat, prin intermediul unui comunicat de presă, că primarul a transformat o problema tehnică în una politică şi că, de fapt, Prefectura a luat măsurile normale care se impuneau în acea situaţie. Cine are sau nu are dreptate în această situaţie îi priveşte pe cei care îi vor vota peste câţiva ani, ceea ce contează însă şi merită dezbătut ţine de incompatibilitatea măsurilor pe care le pot lua cele două instituţii. Cred cu tărie că aici este mai degrabă o problemă de sistem decât una umană şi că o îmbunătăţire a sistemului, sau o clarificare a atribuţiilor pe care le au cele două instituţii ar elimina pe viitor astfel de discuţii. Curios este că acest lucru este recunoscut şi la centru, acolo unde Emil Boc a declarat Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Ajustarea bugetului DA, reduceri de personal NU


Primarul Ilie Bolojan a prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, impactul modificărilor legislative luate la nivel central asupra administraţiei publice locale, explicând că, deşi datorită creşterii TVA-ului bugetul va trebui rectificat, primăria nu va face reduceri de personal.

Ceea ce a făcut Ilie Bolojan încă de la instalarea în funcţie, încearcă să facă şi actualul Guvern. Diferenţa este că Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Lakatos Peter despre măsurile Guvernului: „Mai bine mai târziu decât niciodată!”


Deputatul UDMR de Bihor Lakatos Peter a declarat joi într-o conferinţă de presă că, deşi au venit abia la câteva luni de la data la care ar fi trebuit să vină, măsurile dure ale Guvernului Boc sunt potrivite. Şi asta cu toate că, deocamdată, nu au fost luate şi măsuri care să ducă la însănătoşirea economiei.

Conform parlamentarului bihorean măsuri precum cele care vizează combaterea evaziunii fiscale sau impozitul pentru mai multe case, sunt binevenite, mai ales că sunt dublate de Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

Petru Filip, PDL: „Noi i-am cerut lui Boc să decidă pe ce perioadă se vor aplica reducerile bugetarilor”


Vineri, 18 iunie 2010, senatorul PDL Petru Filip a organizat o conferinţă de presă în care a vorbit despre măsurile anti-criză pe care actualul Guvern şi le-a asumat. Parlamentarul Bihorean susţine că, pentru a nu se „uza” imaginea partidului, i-a cerut premierului Emil Boc, împreună cu ceilalţi colegi de partid, să hotărască pe ce perioadă vor fi aplicate măsurile de austeritate.

Fostul primar al municipiului Oradea susţine că Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

advert

Definiția incompetenței: săracii Europei, cu cea mai mare creștere economică din UE!

Avem o creștere a PIB-ului cu 8%. Economia duduie chiar dacă unii spun că, bazată pe consum, creșterea nu este sustenabilă. Cu toate acestea citesc că, în 2017 nu s-a dat în folosință niciun kilometru de autostradă, că am avut cel mai mic buget de investiții din ultimii ani, că organizațiile patronale sunt nemulțumite, că sinducatele vor continua să scoată oameni în stradă, că benzina s-a scumpit de 4 ori și încă mai crește, alimentele s-au scumpit și ele, ROBOR-ul a ajuns la cifre istorice, Euro este de nerecunoscut, utilitățile se vor scumpi în continuare, primăriilor li se confiscă peste noapte banii de investiții. Cum se poate să ai o asemenea creștere economică și țara să se prăbușească în mod vizibil, lucru confirmat și de statisticile (creșterea inflației sau a deficitului bugetar) și ingrijorările europene? Așa cum scria, pe 13 noiembrie, Oxford Analytica nu există decât o singură explicație: incompetența. Rezolvarea? Exact cum au făcut comuniștii, guvernanții au inventat un inamic imaginar: statul paralel. El este de vină pentru toate. Pentru că cei care fură sunt anchetați și băgați în pușcării, pentru prețul oului, pentru scumpirea benzinei, pentru oamenii care ies în stradă, pentru creșterea Euro, ROBOR și, probabil, și pentru confiscarea peste noapte a banilor din vistieriile primăriilor din toată țara. Trebuie să ai probleme serioase în a face diferența între realitate și povești ca să crezi că toate aceste entități diferite (naționale și internaționale, de stat și private, cu domenii atât de variate) au o singură treabă: să zădărnicească „râul de lapte cu maluri de mămăligă” al guvernului. Că tanti din colț, de la ABC, care dă mai scump oul ca luna trecută, este pe o mână cu Isărescu care „a mărit” Euro și ROBOR și că benzinarul din cartier se trage de bretele cu liderul sindicatului magistraților care scoate oamenii la proteste.

Citește mai mult