Tag Archive | "guvernul Tăriceanu"

Ce au în comun ministrul Sănătății, Cseke Attila și comunismul


Recunosc. Aparțin unei generații care înțelege altceva prin patriotism. O generație care își iubește țara și locul, fără a-l detesta pe vecin pentru țara și locul lui, și fără a suferi de puseuri deplasate de mândrie pentru apartenența la acel loc. Iubesc așadar locurile în care m-am născut și trăiesc, dar asta nu mă face orb la universalitatea lumii din care fac parte, la România sau la Uniunea Europeană. Tocmai de aceea, înțeleg foarte bine că locului în care trăiesc eu, nu are cum să-i fie bine dacă țara în care trăim cu toții o duce prost și că există o relație de interdependență, oarecum nedreaptă, aici. Dacă României îi merge bine și județului în care trăiesc eu îi merge la fel de bine dar dacă țării îi merge rău atunci viața bună pe care eu o duc aici va fi doar un foc de paie și, mai devreme sau mai târziu, răul va ajunge și aici.

Tocmai de aceea, deși sunt printre cei avantajați astăzi de soartă, nu voi fi niciodată de acord cu favoritismele care îi sunt făcute județului Bihor de către Cseke Attila Read the full story

Posted in EditorialComments (1)

Călin Popescu Tăriceanu la Oradea: „România îi datorează sistemul performant de eliberare al paşaportului primarului Ilie Bolojan”


Fostul prim-ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu a făcut luni, 24.01.2011, o vizită în municipiul Oradea pentru a participa la inaugurarea primei unităţi de producţie a firmei Shinheung Electronics şi a se întâlni cu oamenii importanţi din mediul de afaceri bihorean. Cu această ocazie deputatul liberal le-a mulţumit oficialităţilor locale atât pentru contribuţia pe care şi-o aduc la dezvolatarea judeţului Bihor cât şi pentru contribuţia pe care şi-au adus-o la dezvoltarea României, în perioada în care au deţinut funcţii de stat.

Cu ocazia vizitei, fostul preşedinte al liberalilor, a participat şi la o conferinţă de presă, alături de Read the full story

Posted in SocialComments (1)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult