Tag Archive | "închisoare"

Nu vindeți și nu cumpărați petarde. Puteți face închisoare!


Nu mai puțin de 480 de obiecte pirotehnice interzise, au fost confiscate de poliţiştii orădeni marţi, 27 decembrie, pe strada Transilvaniei din Oradea de la un bărbat din Biharia. Polițiștii le reamintesc cetățenilor că orice operaţiune cu articole pirotehnice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au depistat Read the full story

Posted in Anchetă/PoliţieComments (0)

Ziua în care Sf. Matei și-a luat nume de om: Boilă


Am știut, de când am intrat să vizitez fosta pușcărie de la Sighet, că va veni ziua în care evenimentele vor cere să folosesc versurile pe care le-am fotografiat acolo, scrise de întemnițați. A venit. Părintele Matei Boilă, preotul greco-catolic, țărănistul, senatorul, deținutul, tatăl de familie, dârzul, iertătorul, nepotul lui Maniu și unul din seniorii dreptății românești – Matei Boilă – nu mai este. Și lucrul pe care-l simt cel mai aproape de cele ce-ar fi de spus sunt acele versuri.

Părintele Matei Boilă a fost înmorântat ieri, în Cluj. Pentru toată suferința îndurată de omul acesta, Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (2)

Infractorul care împărţea dreptatea. Judecătorul orădean Mircea Puşcaş, condamnat la patru ani de puşcărie!


Mircea Puşcaş, fost judecător la Curtea de Apel Oradea, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii. Magistratul a luat mai multe şpăgi de la infractori cărora le-a promis că va interveni pe lângă judecători pentru ca aceştia să dea decizii favorabile.

Sentinţa a fost dată marţi, 17 iunie 2014, de judecătorii Curţii de Apel Timişoara însă nu este definitivă. Read the full story

Posted in Anchetă/PoliţieComments (0)

Teodor Maghiar absolvit de datoria de 25 de milioane de euro pentru că „nu a furat pentru sine”


Pentru că banii pe care i-a primit de la Ministerul Educației, raportând un număr mai mare de studenți decât erau înscriși la Universitatea din Oradea, nu i-a cheltuit în folos propriu, ci în folosul Universității, fostului rector Teodor Maghiar i-au fost anulate datoriile de 25 de milioane de euro pe care le avusese de plătit la ultimul termen de judecată.

După ce anul trecut, în octombrie, judecătorii i-au scăzut condamnarea de la 8 ani de închisoare la 5 Read the full story

Posted in SocialComments (2)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult