Tag Archive | "Joost Kuhlman"

Ioan Mintaş a discutat cu reprezentanţii FMI, care vor fi priorităţile IMM-urilor româneşti în 2010


Prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), bihoreanul Ioan Mintaş a participat, în cursul saptamanii trecute, la Bucuresti, la o întâlnire cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi reprezentanţii confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional în vederea discutării situaţiei economice actuale a României şi identificării de măsuri structurale necesare.

La întâlnire au participat Tonny Lybek, reprezentant regional al FMI Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult