Tag Archive | "judeţul Bihor"

Vin alegerile. Pe cine trimitem în Parlament?


Au mai rămas în jur de 40 de zile până la alegerile parlamentare, alegeri la care bihorenii îşi vor decide reprezentanţii în Senat şi Camera Deputaţilor. Scrutinul de anul acesta va costa aproape 228 de milioane de lei şi, pentru prima dată, cei din străinătate vor putea vota şi prin corespondenţă.

Conform Biroului Electoral Central, campania se va desfăşura în perioada 11 noiembrie – 10 decembrie Read the full story

Posted in PoliticăComments (0)

Investiţiile nu ţin de foame. Bihorul rămâne în topul salariilor de mizerie!


Muncitori, dar plătiţi mizerabil, aşa au fost bihorenii în 2015 aşa vor fi şi în 2016. Conform Comisiei Naţionale de Prognoză, Bihorul este undeva în coada clasmentului când vine vorba de salarii medii iar conform datelor întocmite de Inspecţia Muncii, judeţul nostru este pe locul doi, după Bucureşti (care are însă 2,1 milioane de locuitori), la cei mai mulţi locuitori plătiţi cu salariul minim pe economie.

Suntem prea absorbiţi de „avântul economic” Read the full story

Posted in EditorialComments (1)

Incompetenţă crasă la ministrul Educaţiei. A trecut o noapte şi nu a numit un nou şef la Inspectoratul Bihor!


La Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor se petrec lucruri demne de un roman suprarealist! Joi, dimineaţă, era inspectora general Nicolae Avram. Tot joi, la ora 13.00, era inspector general Codruţa Bogdan. Şi, da, aţi ghicit, tot joi, la ora 17.00, şef al IŞJ Bihor era Alin Novac-Iuhas. Toţi cu delegare pentru.. doar 11 zile. O nouă dovadă că pentru PSD-iştii cocoţaţi în fruntea Educaţiei, Bihorul este o plantaţie de negri pe care pot tăia şi spânzura cum îi taie capul!

În 2012, după ce au preluat puterea, USL-iştii l-au mazilit pe PDL-istul Dorel Luca Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

La Târgul de Turism din Bucureşti: Oradea, periculos de frumoasă!


După ce şi-a promovat oferta turistică la Budapesta şi în contextul în care obiectivele turistice importante sunt aproape reabilitate (Cetatea Oradea este aici un exemplu) municipalitatea, împreună cu Consiliul Judeţean Bihor, a participat în perioada 12-15 martie la Târgul de Turism al României, care s-a ţinut la Romexpo în Bucureşti. Pe parcursul celor 4 zile, standul a fost vizitat de peste 3000 de persoane stabilindu-se contacte cu 70 de tour-operatori și agenții de turism din România.

Primăria Municipiului Oradea prin intermediul Asociaţiei pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

Eminescu, Gojdu și Emanuel, cele mai curtate licee din Bihor


Weekendul a fost unul plin de emoții pentru elevii din toată țara. Sâmbătă a avut loc prima etapă a repartizării computerizate a elevilor care au absolvit clasa a opta. Cei mai mulți dintre cei 4.844 de elevi au fost deja repartizați în prima etapă, restul urmând a-și găsi un loc în liceu pe 23 iulie.

Conform Inspectoratului Școlar Jutețean Bihor, cel mai căutat liceu din județul Bihor a fost Colegiul Național „Mihai Eminescu” Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iepuraș de Paști pentru copii. 280 de calculatoare donate şcolilor din Bihor


În cursul zilei de joi, 12 aprilie 2012, a avut loc un moment festiv în cadrul căruia preşedinta fundaţiei Nato Charity  Bazaar din Bruxelles, Katalin Schmidt, a predat  280 de calculatoare, monitoare şi imprimante unor şcoli şi asociaţii din Oradea şi Bihor.

Donaţia celor 280 de calculatoare, 168 de monitoare, 45 de imprimante şi 4 servere a devenit posibilă datorită Read the full story

Posted in SocialComments (1)

Și Bihorul va aniversa Ziua Mondială a Zonelor Umede


În anul 1971 s-a semnat la Ramsar în Iran, o convenție care stabilea ca data de 2 februarie să fie desemnată Zi Mondială a Zonelor Umede. Documentul se înscrie printre primele mari convenţii referitoare la conservarea patrimoniului natural, România aderând la această convenție în 1991.

Obiectivul declarat al Convenţiei a fost acela de a conserva zonele umede, fauna şi flora care servesc ca habitat al păsărilor acvatice. Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Fundațiile bihorene primesc regulat fonduri de la Nato Charity Bazaar


Miercuri, 4 ianuarie 2012, în Sala Mare al Primăriei Oradea a avut loc premierea, asociaţiei Haţieganu – Papai – Pariz din Marghita cu un cec simbolic înmânat de preşedinta Nato Charity Bazaar, Katalin Schmidt. Fundația a contribuit anul trecut cu sume importante de bani investite în mai multe proiecte ale asociațiilor non-profit din Bihor.

Fundaţia Nato Charity Bazaar din Bruxelles organizează anual un eveniment caritabil unde, cu participarea a 36 de ţări europene Read the full story

Posted in SocialComments (0)

83 de milioane de euro vor veni în Bihor pentru apă şi canalizare


Ca urmare a aprobării de către Ministerul Mediului a finanţării proiectului Aparegio, luni, 18 aprilie 2011, la Bucureşti, primarul Ilie Bolojan şi Ovidiu Gavra, directorul Companiei de Apă Oradea vor semna contractul de finanţare a proiectului ,,Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor”. Primăriile implicate în proiect vor primi astfel o finanţare în valoare de 83 milioane euro.

Obiectivul proiectului este de a asigura furnizarea unor servicii de alimentare cu apă şi canalizare în conformitate cu practicile şi politicile Europene Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult