Tag Archive | "lansare de carte"
Posted on 19 ianuarie 2018. Tags: Colecţia Patrimoniu, Crăciun Parasca, Folclorul în Revista Familia Antologie (1865 – 1906), Ioan Moldovan, Iuliana Păcurar, Muzeul Iosif Vulcan, Panteonul Familiei, Traian Stef, lansare de carte, reducere de 25%, revista Familia
Redacţia Revistei Familia lansează marţi, 23 ianuarie, ora 17.00, la Muzeul Iosif Vulcan, primele două cărţi din Colecţia Patrimoniu pe care a iniţiat-o începînd cu anul 2017: Panteonul Familiei şi Folclorul în Revista Familia Antologie (1865 – 1906).
Prima cuprinde portrete ale unor importante personalităţi Read the full story
Posted in Cultură
Posted on 19 decembrie 2016. Tags: Adrian Gheorghe Groza, Autoportrete în oglinzile cărţilor, Cetatea Oradea, Dan Tomuleţ, Editura Eikon, Experienţa religioasă în gândirea lui Dumitru Stăniloae, Florin Ardelean, Florin Budea, ISIS, Mihai Drecin, Mihnea Stoica, Mircea Bradu, Modernitatea ratată, Sandu Frunză, Sorin Borza, Un deceniu de tranziţie spre nicăieri, Valentin Ajder, Vianu Mureşan, lansare de carte, „Plotin”
Sala de conferinţe a Muzeului Cetăţii, din Corpul A, a fost vineri, 16 decembrie 2016, de la ora 17.00, gazda lansării a cinci cărți excepționale: „Modernitatea ratată” de Sorin Borza, „Un deceniu de tranziţie spre nicăieri” de Florin Budea, „Autoportrete în oglinzile cărţilor” de Vianu Mureşan, „Experienţa religioasă în gândirea lui Dumitru Stăniloae” de Sandu Frunză și „Plotin” de Dan Tomuleţ.
Dacă ar trebui să structurăm coerent ce s-a întâmplat vineri în Cetatea Oradea ar trebui să prezentăm o operă în trei acte. Read the full story
Posted in Cultură
Posted on 20 mai 2016. Tags: Editura Eikon, Francis Fukuyama, Horia Ciurtin, Mihai Maci, Tentaţia Politicului, Târgul Gaudeamus, Valentin Ajder, conservatorism, filosofia dreptului, filosofie politică, lansare de carte, modernitate
După Gala Premiilor UNITER, un alt evenimentul cultural de primă mână se desfăşoară zilele acestea la Oradea. Târgul Gaudeamus a adus cu sine mai multe lansări de carte, printre care şi „Tentaţia Politicului” a tânărului scriitor Horia Ciurtin.
Lansarea lucrării a avut loc pe 18 mai, la standul editurii Eikon Read the full story
Posted in Cultură
Posted on 13 mai 2016. Tags: Ambasada României în Germania, Andrei Şaguna, Aula Magna, Baronul Samuel von Brukenthal, Carol I, Cristina Matiuţa, Curtea Veche Publishing, Emil Hurezeanu, Inocențiu Micu-Klein, Ion Ionescu de la Brad, Mircea Morariu, Petre P. Carp, Radio Europa Liberă, Universitatea din Oradea, ambasador, antieuropeni, cartea „Pe trecerea timpului”, extremişti, lansare de carte, populişti
Fostul jurnalist al Europei Libere şi actualul ambasador al României în Germania, Emil Hurezeanu a revenit în Oradea, unde şi-a lansat cartea „Pe trecerea timpului”. Vorbind despre ea, ambasadoru a reluat o parte dintre afirmaţiile făcute în conferinţa din 2015 de la Primăria Oradea şi a prezentat culisele unor discuţii diplomatice cu oficiali din Ungaria şi Germania.
Aula Magna a Universităţii din Oradea a fost plină ochi marţi, 10 mai 2016, la lansarea cărţii lui Emil Hurezeanu. Read the full story
Posted in Cultură
Posted on 22 februarie 2016. Tags: Biblioteca Centrala Universitară „Carol I” din Bucureştie „Carol I”, Crucea Roşie Braşov, Dacian Cioloş, IPJ Braşov, Ioan Aron, Luana Minea, Marian Godină, Ministerul Afacerilor Interne, Petre Tobă, Poliţia Română, Rares Toderica, Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, amenzi, coruptie, lansare de carte, pile, relații, trafic de influență
Premierul Dacian Cioloș va particip miercuri, 24.02.2016, la lansarea cărții scrise de polițistul Marian Godină. Evenimentul va avea loc la ora 18.00 în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Mai mult, poliţiştii din Braşov, Dolj şi Galaţi cer demiterea şefului poliţiei din Braşov care a făcut presiuni asupra lui Godină să închidă ochii într-un caz de încălcare a legii.
Circa o sută de poliţişti protau luni, 22 februarie 2016, în faţa IPJ Braşov, cerând demiterea Read the full story
Posted in Naţional
Posted on 07 martie 2014. Tags: Arsenie Boca, Aurel Terebenti, Aurora Dumitrescu, Coriolan Tamaianu, Corneliu Coposu, Cristina – Liana Puşcaş, Crișana, Elizabetei Rizea, Fundaţia Comunitară Oradea, Iadul roșu în orașul de pe Criș. Penitenciarul Oradea (1945-1977), Iuliu Hirţe, Justin Paven, Lucia Hossu Longin, Memorialul Durerii, Penitenciarul Oradea, Primaria municipiului Oradea, Schubert Joseph, deținuți politici, lansare de carte
Jurnalista Crișanei, Cristina-Liana Pușcaș, își va lansa sâmbătă, 8 martie, în Sala „General Traian Moșoiu” a Primăriei Municipiului Oradea cartea „Iadul roșu în orașul de pe Criș. Penitenciarul Oradea (1945-1977)”. Lucrarea va fi prezentată de realizatoarea documentarului „Memorialul Durerii”, Lucia Hossu Longin și fosta deținută politic (condamnată în Lotul Beiușenilor) Aurora Dumitrescu.
Scrisă de doctorul în istorie Cristina Liana Pușcaș, publicarea cărții a fost sustinută de mediul de afaceri bihorean prin Read the full story
Posted in Cultură
Posted on 02 octombrie 2013. Tags: Alegerea Mea – Eseuri antiviolenţă, Carmen Tripe, Dacian Palladi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Ioana Indrieş, Liviu Popa, Mioara Ţigan, Primaria Oradea, lansare de carte, prevenire a violenţei în rândul tinerilor
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor a derulat la sfârşitul anului trecut o campanie de prevenire a violenţei în rândul tinerilor. Ca parte a acesteia, tinerii de la cinci licee au scris mai multe eseuri care au fost adunate într-o carte ce a fost lansată miercuri, 2 octombrie, la Primăria Oradea.
Lansarea cărţii a beneficiat de prezenţa şefului IPJ Bihor – Liviu Popa, a coordonatorilor lucrării – Ioana Indrieş şi Carmen Tripe Read the full story
Posted in Social
Posted on 19 iunie 2013. Tags: 600 de întrebări, Daniel Negrean, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Kery Hajnal, Liviu Marian Pop, Nicolae-Ioan Avram, Professorium întrebări şi răspunsuri pentru învăţământul preuniversitar, directori, directori adjuncţi, inspectori, lansare de carte, ministru al Educaţiei, profesori
Fostul lider de sindicat a fost prezent miercuri, 19 iunie, în Bihor unde şi-a lansat broşura „Professorium”, o lucrare ce cuprinde o serie de întrebări şi răspunsuri foarte importante cu privire la învăţământul preuniversitar. La eveniment au participat peste o sută de persoane.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a fost miercuri gazda unei lansări de carte. Read the full story
Posted in Social
Posted on 26 mai 2011. Tags: Dana Sala, Facultatea de Litere din Oradea, artă și imagine în literatură”, lansare de carte, „Mimesis
Vineri, 27 Mai 2011, începând cu orele 14:00 în incinta Facultății de Litere din Oradea, va avea loc lansarea cărții Mimesis, artă și imagine în literatură. Un volum colectiv ce reunește comunicări susținute în cadrul Simpozionului Național „Mimesis, artă și imagine în literatură” Oradea din 30 aprilie 2009.
Facultatea de Litere lansează o invitație tuturor iubitorilor de literatură și nu numai, de a fi prezenți mâine, 27 mai 2011, de la orele 14:00 în sala C 23 a facultății la lansarea unui noi volum ce cuprinde studii despre Read the full story
Posted in Cultură
Comentarii recente