Tag Archive | "Legea Pensiilor"

Ghişe, dacă tăceai, filozof rămâneai


În ultima perioadă, din conflictul penibil care se iscase între PSD şi PDL cei care căştigau lejer erau liberalii. Vinovaţi, la fel ca predecesorii lor, pentru situaţia dezastruoasă în care se află astăzi România, peneliştii ieşiseră bine mai ales din „aventurile” de ultim moment din Parlamentul României, acolo unde „imberbul” Ponta se răţoise la Anastase, „fototapeta” care fusese prinsă pe camere furând voturi. Întrebaţi, chiar de cei de la Realitatea, ce părere au cu privire la înţelegerea dintre Ponta şi pedelişti, cea legată de voturile pentru legea pensiilor, liberalii s-au scos foarte elegant din situaţie, explicând că, este problema lui Ponta şi el ar trebui întrebat dacă i-a trădat sau nu pe pensionari. Aşa cum ne-au obişnuit, atunci când le merge mai bine, trebuie să apară unul care să dea cu „bâta în baltă”. De data asta a fost rândul lui Ghişe care prin legea aceea stupidă a presei a stricat tot ce construiseră bun, în ultima perioadă, liberalii. Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Pensiile nu mai scad? Unii politicieni bihoreni sunt încă sceptici


Chiar dacă reprezentanții Curții Constituționale a României (CCR) au decis că Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale, politicienii din Bihor nu sunt încă siguri că valoarea pensiilor nu va scădea.

Cu toate că decizia CCR pare a fi destul de clară în ea nu există nicio garanție că această lege nu va fi aplicată. Asta pentru că Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult