Tag Archive | "LPS Bihorul"

Orădenii au serbat 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu


Aniversarea a 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu a fost marcată miercuri, 15 ianuarie, la statuia poetului, printr-un spectacol omagial. Orădenii au fost prezenţi în număr mare la această sărbătoare, care este totodată şi Ziua Culturii Naţionale.

Înainte de spectacolul omagial, la ora 10.00, la statuia lui Mihai Eminescu au recitat poezii şi au cântat elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Judoka Larisa Florian câştigă balcaniada. Performerii orădeni ar putea fi susţinuţi de autorităţile locale


Orice sportiv român își arată adevărata valoare în cadrul unor competiţii de nivel internaţionale. Degeaba câştigi nenumărate titluri naţionale dacă nu reuşeşti să confirmi la competiţiile de mare anvergură. Din fericire o parte dintre judoka continuă tradiţia de câţiva ani şi cuceresc medalii în compania unor adversari de certă valoare pe plan internaţional.

Conducerea Liceului cu Program Sportiv Bihorul Oradea, Dan Matei şi Lucian Stance Read the full story

Posted in SportComments (0)

Baschetbaliștii orădeni vor în turul următor al Cupei României


Orădenii au început cum nu se poate mai rău sezonul, cu o înfrângere în deplasarea de la Mircurea Ciuc, 78-82, în dauna gazdelor de la Perla Harghitei, partida contând pentru turul inaugural al Cupei României, ediţia 2011-2012. De astă dată localnicii doresc să câştige un meci în care în mod normal sunt favoriţi.

Gazdele întâlnirii de luni au efectivul complet, Wiliam Franklin fiind şi el refăcut Read the full story

Posted in SportComments (0)

Criza continuă să se adâncească. FR Baschet şi LPS Bihorul îşi „trimit” săgeţi cu iz de scandal fără a găsi soluţii


Au mai rămas mai puţin de 50 de zile până la cel mai important eveniment sportiv al anului găzduit de municipiul Oradea. Este vorba de Campionatul European de baschet feminin Under 18 unde sunt deja calificate 16 naţionale printre care şi cea a ţării noastre. Din păcate, tipic românesc, problemele au apărut deja deşi acestea puteau fi evitate elegant.

În luna ianuarie a acestui an FIBA a acreditat organizarea turneului în ţara noastră. Read the full story

Posted in SportComments (1)

Tun imobiliar de un milion de euro. Hotărârea Consiliului Local Oradea atacată în instanţă. Ilie Bolojan susţine iniţiativa LPS-ului


În anul 2002 printr-o hotărâre a Consiliului Local Oradea s-a decis ca suprafaţa de 26.000 de metri pătraţi, de pe strada Făgăraşului, înscrisă în inventarul domeniului public, să treacă în proprietatea municipiului Oradea. Fără a primi vreun act oficial, conducerea LPS Bihorul se trezeşte în 2010 cu o înştiinţare prin care li se solicită să nu folosească respectivele terenuri pentru că nu le mai deţin. Directorului LPS Bihorul, Dan Matei crede că cele două persoane care revendică terenul, Kiss Ghizela şi Ionel Ciudaru, au în spate anumiţi rechini imobiliari care speră să obţină o parte din cei peste 1.000.000 de euro cât valorează terenurile.

Ultimii ani au dus municipiul Oradea în coada clasamentului în ceea ce priveşte bazele sportive. Read the full story

Posted in SportComments (0)

Karateka de la CSU Agora câştigă Cupa Isrom. FC Bihor şi LPS Bihorul domină fotbalul juvenil


Timp de două zile sala de jocuri sportive a Universităţii din Oradea a găzduit întrecerea de karate tradiţional dotată cu „Cupa Isrom”, ediţia a III-a. Întrecerea a fost una care punctează ca etapă de zonă a Campionatului Naţional pentru categoriile de copii şi juniori III individuală şi pe echipe. Tot pe parcursul a două zile s-a desfăşurat şi Cupei Primăverii la fotbal juvenil, competiţie în care FC Bihor şi LPS Bihorul şi-au arătat valoarea.

La fel ca şi la precedentele competiţii, Cupa Isrom a fost organizată de clubul orădean C.S. UAMT – Universitatea Agora Oradea, în colaborare cu Read the full story

Posted in SportComments (0)

Succesul aduce liniştea totală. Sâmbătă, ora 17:30, Energia Rovinari – CSM Oradea


Poate cel mai important test din acest retur de campionat care poate avantaja echipa locală va avea loc sâmbătă. În cazul unui succes secţia de baschet masculin a CSM Oradea ar fi prima care şi-ar îndeplini după şase ani obiectivul şi anume prezenţa în play-off. Ar fi un lucru extraordinar în condiţiile în care bugetul a fost unul foarte mic. Pentru acest lucru însă ar trebui o mobilizare exemplară din partea tuturor.

În cursul serii de sâmbătă Sala Sporturilor din Târgu Jiu va găzdui partida din cadrul etapei a XXII-a dintre formația Energia Rovinari și CSM Oradea. Read the full story

Posted in SportComments (0)

Sala de la LPS Bihorul în amplu proces de modernizare pentru întrecerea continentală


Încetul cu încetul aspectul Liceului cu Program Sportiv (LPS) Bihorul se schimbă mult în bine. După renovarea sălii de judo și finalizarea proiectului cu terenul sintetic de dimiensiuni normale, în câteva zile va fi finalizat și primul teren sintetic de dimensiuni mai mici în balon. Astfel ân câteva zile va avea loc o competiție de fotbal rezervată amatorilor la care vor participa cele mai bune formații ale județului.

Dan Matei și Lucian Stance director și respectiv director adjunct al LPS Bihorul se află în fața unei noi provocări. În urmă cu câteva zile o delegație a forului european Read the full story

Posted in SportComments (0)

Proiecte îndrăznețe și pentru 2011 la LPS Bihorul


La prima întâlnire oficială din acest an cu reprezentații mass-media conducerea Liceului cu Program Sportiv (LPS) Bihorul Oradea s-a arătat extrem de satisfăcută de realizările anului precedent. Astfel, Dan Matei, directorul instituției, spunea că i-au fost alocați de la Guvern, printr-o hotărâre susținută nemărginit de Octavian Bot, parlamentar de Bihor, suma de 500.000 de lei, bani care au fost investiți în infrastructura liceului.

De asemenea, au mai fost atrași 100.000 de lei, bani extrabugetari care su fost foloșiți de diferite secții ale liceului atât în plan sportiv cât și pentru dotarea cabinetelor. Read the full story

Posted in SportComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult