Tag Archive | "Marian Gașpar"

Bătaia de joc din transplantul românesc rămâne la cote alarmante


Doamnă ministru, ministru al Sănătății, vă întreb, acum, de v-ați gândit să vă dați demisia. Toți, dintre cunoscuții mei, care vă știu, spun că sunteți om fain – și am mulți cunoscuți medici, și nu medici de azi, de ieri. Așadar, vă întreb ca pe un om fain, care a făcut (voit, din neștiință, forțat) o greșeală urâtă, dacă puteți merge mai departe cu ea pe conștiință. Mă refer la ce se întâmplă cu Agenția Națională de Transplant, prioritar.

Sigur, problemele din sistemul care v-a ajuns pe mână, spre conducere, sunt multe și grave. Read the full story

Posted in SanatateComments (1)

Visele unei inimi italiene de la început


În toate lucrurile ce cresc drept spre soare stă o inimă. (Chiar și-n cele strâmbe stă, dar ele nu fac obiectul nostru, aci). Și-n toate creșterile inimilor se ascund umbre. Vedem cum se pune cărămidă peste cărămidă în alcătuiri ce zidesc temeliile societății noastre moderne. Doar că, uneori, uităm umbrele amestecate în mâzga ce face ca totul să se lege și să existe, azi. Așa este și cu transplantul de inimă, la noi, la alții, peste tot. Ni se pare ceva firesc, acum. Nu nouă, ca români, pentru că noi – noi și vietnamezii, ca să fim mai preciși – suntem ceva mai bătuți de Dumnezeu,  și povestea s-a oprit (chiar dacă nume mari vă vor spune altceva, numele mari mai și mint). Așadar, nu nouă ni se pare, acum, firesc, ci oamenilor celorlalți, din ”lumea bună”, care serbează deja zeci de ani de transplant necontenit, fără sincope – nu ca noi… Dar peste tot a existat cândva… o primă inimă. Și, pentru că lucrurile s-au potrivit frumos, aș vrea să facem parte din mințile și inimile noastre, cu ajutorul acestui material, acelei umbre din mortarul medicinei italiene ce a însemnat, acum aproape 30 de ani, primul cord transplantat în Italia.

Trecem de Barnard și ne oprim la Shumway, rapid. Între 1968 și 1980 se lucrează la a se înțelege mai bine rejetul Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Doctorul de la capătul fricii


patrataEl e omul de care mi-e cel mai frică atunci când intru în Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Pentru că strigă la mine să nu pun mâna pe nimic, în sala de operație. În rest nu avea de ce să-mi fie frică, nici măcar când știam că ura începe de la poartă, printre oamenii vechi de aici. Când portarul avea consemn să sune repede, când apăream, și să spună „a venit Balaurul”. S-au schimbat lucruri, s-au schimbat oameni, au plecat, au venit, nu mai sunt balaurul, sunt prieten, în fond și prof. dr. Petru Deutsch, de care vorbesc acum, mi-e prieten, pentru lucruri care se vor vedea mai jos, dar de aia tot mi-e frică de el.

N-o luați literalmente: e o frică bună. El își face treaba și mă ajută și pe mine s-o fac. Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Inima Institutului de Cardiologie din Timişoara s-a oprit un timp…


Spitalul acela este la dracu’ în praznic faţă de multe lucruri de fală din oraş. Şi totuşi, mii şi mii de oameni îl găsesc, anual. Pentru că aici se repară inimi. Nu doar de bănăţeni ci ale tuturor celor care vor să-şi găsească soluţia ceasului stricat, din piept, aici. Dar, pentru o vreme, aici nu s-a operat. De ce?

Că nu sunt bani, se ştie. Nu sunt bani nici măcar pentru ace, pentru vată, pentru betadină şi alte nimicuri. Şi atunci, evident, nu ne mirăm că nu sunt bani nici pentru Read the full story

Posted in ReportajComments (4)

„Femeie, dă-ne inima copilului tău!” – și foarfeca lui Atropos, ce remaiază vieți


…Ea crede că moartea are felii și compartimente – dar nu e așa, nu e niciodată așa. Ea crede că există moarte și mai puțin moarte. Dar e doar speranța ei, himera ei, născută din nimic. Ar minți cu orice, cu mâini, cu picioare, cu cuvinte, ar spune de vise cu părinți și bunici, de marțieni, de orice, și nici n-o condamn, și o înțeleg, și mă doare cu ea.

Și doare tare: fiul ei pleacă, a plecat deja, doar ea nu știe, nu vrea să știe, ea spune că el e aici Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

Oradea Press câștigă premiul pentru cel mai bun articol medical scris pe on-line din România


Gala Medica 2012, organizată de Colegiul Medicilor din România, și-a anunțat premianții la începutul acestei săptămâni, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Teatrul Mic, eveniment la care au fost prezenţi ministrul Sănătăţii, dr. Vasile Cepoi, ministrul Educaţiei, Liviu Pop și preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. Oradea Press a fost premiată prin intermediul colegei noastre Ramona Băluțescu, din Timișoara, la secțiunea Jurnalism online, pentru materialul http://www.oradeapress.ro/2012/05/stai-cu-noi-cu-tot-cu-inima-ta/

Anunțul a venit din partea Luminiței Vâlcea Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

Votați Ramona Băluțescu și Oradea Press la Gala Medica 2012!


Două zile ne mai despart de finele prestigioasei competiții naționale a Sănătății: în fiecare an, Colegiul Medicilor din România îi omagiază pe cei care, prin munca și dăruirea lor, fac ca sistemul de sănătate românesc să meargă înainte. Pe lângă medici dedicați, comunicatori în domeniul sănătății, proiecte de sănătate sau organizații studențești implicate există, anul acesta, și trei secțiuni dedicate presei – presă scrisă, audio-video și jurnalism online pe teme legate de lumea medicală. Colega noastră, Ramona Băluțescu, a fost nominalizată la categoria ce va hotărî care este cel mai bun articol online pe teme medicale al ultimului an. Articolul nominalizat este. Stai cu noi cu tot cu inima ta! și poate fi votat după ce intrați pe http://gala2012.cmr.ro/categorii/, la coloana din stânga, la Jurnalism online. Celelalte articole nominalizate pot fi gasite daca intrați pe mijloc, la Jurnalism de sănătate. Premiile Galei vor fi oferite luni, 11 iunie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Teatrul Mic, din București.

Cum s-a ajuns la această nominalizare, singura a unui ziarist din vestul României? Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Stai cu noi, cu tot cu inima ta!


Mai stai, Adi. Știi de ce? Pentru că se pleacă ușor. Și un bilet se găsește ușor. Și un perforator… Chiar și în tramvaiele avariate. Poți urca fără bilet. Dar… mai stai… Pentru că încă sunt lucruri de făcut aici. Pentru că ele chiar se întâmplă, acum, în sălile de operații – poate chiar tu vei fi într-o zi unul din cei în halat, într-o sală de operații, și voi scrie și despre tine…

Sunt doar un străin care se bagă ca nesimțitul în viața ta. Și totuși, cred – îmi place să cred – că mereu se vor găsi Read the full story

Posted in ReportajComments (21)

Se adună premierele la chirurgia cardiovasculară timişoreană


Institutul de Cardiologie din Timişoara continuă evoluţia într-o zodie bună şi a strâns pentru această lună noi premiere naţionale. De data aceasta este vorba de şcolire şi practică în ceea ce priveşte abordarea minim invazivă a defectelor de valvă mitrală. Adică o problemă ce are o mare incidenţă printre cei care ajung să-şi arate inima (de pe masa de operaţie chirurgilor) va fi tratată cu avarii mai mici pentru pacient (deşi e mai solicitantă pentru medici). Şi să o repetăm: timişorenii vor fi primii care vor oferi acest tip de intervenţie în România!

În 21 martie a avut loc o transmisie live a unei investigaţii şi a unei intervenţii chirugicale din Italia Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult