Tag Archive | "Mircea Maier"

Salon de fotografie. Doar imagini în premieră absolută!


Clubul Fotografic „Nufărul”, în parteneriat cu Asociaţia „Euro Foto Art”, ambele din Oradea va organiza ediţia a X-a jubiliară a Salonului Mondial de Artă Fotografică PREMFOTO 2012. În concurs se pot înscrie doar fotografi profesionişti şi amatori cu lucrări în premieră absolută.

Salonul va fi organizat sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Trofeul Damaco şi-a desemnat câştigătorii. Orădenii pe primele locuri


În perioada 26-29 aprilie 2011 s-a desfăşurat la Oradea cea de-a VIII-a ediţie a Trofeului Damaco, întrecere rezervată tenisului de câmp. Competiţia, având ca partener oficial firma orădeană Damaco Invest (patron Mircea Maier) a fost organizată de Clubul Sportiv „Voinţa” în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea. Întrecerile s-au desfășurat pe cele zece terenuri ale CS „Voinţa” chiar a treia zi a Sfintelor Paşti şi au prilejuit dispute spectaculoase, beneficiind şi de o vreme ideală pentru joc.

Turneul a avut categoria a-II-a în calendarul Federaţiei Române de Tenis şi a beneficiat de participarea a 85 de jucători bine clasaţi din Read the full story

Posted in SportComments (0)

Trofeul Damaco deschide oficial sezonul în aer liber. Întrecerea a ajuns la ediţia a VIII-a.


An de an primul turneu „în sportul alb” organizat în municipiul Oradea în aer liber este Trofeul Damaco. Şi nu oricum ci în cele mai bune condiţii, oferite deocamdată de baza Voinţa. Nu este un secret că acea bază existentă este de departe cea mai populată la nivel de copii şi juniori iar oficialităţile locale sunt foarte aproape de a o desfinţa. Până atunci însă fiecare turneu desfăşurat ar putea fi însă ultimul. În anul 2011 pe această bază sunt deja planificate nu mai puţin de şapte turnee oficiale dintre care patru incluse în cadrul calendarului competiţional al Federaţiei Române de Tenis.

De marţi, 25 aprilie, până vineri, 28 aprilie, sunt programate să aibă loc Read the full story

Posted in SportComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult