Tag Archive | "nosocomiale"

Un concurs ce a aşezat „inima” Institutului de Cardiologie din Timişoara. Tenii şi eprubete.


Dacă sistemul medical timişorean ar fi o râmă mare, fiecare dintre compartimentele anelidei hirudinee ar putea funcţiona cu inimioara sa proprie, în egalitate cu celelalte, iar o secţionare a animalului nu ar duce la moartea sa. Dar povestea stă altfel – în acest oraş din vestul ţării, căutat (încă) pentru serviciile sale medicale, unele sectoare stau mai bine decât altele sau sunt mai cu „success de scenă” decât altele. Iar sectorul care era chiar inima poveştii avea, de o vreme, de suferit, în lipsă de director medical. A fost un concurs (în fapt, mai multe), există director acum. Directoare, chiar. Să vedem cum se vede noutatea, acum, vorbind despre Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara.

Alina Lupu, cea care a ajuns director medical în toată povestea asta, e medic de laborator şi cadru didactic la UMF Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult