Tag Archive | "Paris"

Își dorește Biserica Greco Catolică un episcop condamnat pentru ucidere din culpă, în persoana lui Buboi Gabriel Vasile, rector la Pio Romeno?


Domnul Buboi Gabriel Vasile a fost hirotonit preot greco-catolic în august 2002, a fost trimis ca rector al Misiunii Greco-Catolice din Paris în septembrie 2008, apoi ca rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno, din Roma, în februarie 2012. Pe lângă că acesta este un traiect bătătorit de ultimii episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România, Unită cu Roma (BRU), Buboi Gabriel chiar figurează pe lista scurtă a episcopabililor. Pe primul loc – spun mulți. Atâta doar că, teoretic, nu mai e preot din ianuarie 2009, de când numele lui poate fi scris în forma în care îl folosim de acum, cu numele de familie primul, așa cum cere uzanța la infractori – el fiind condamnat definitiv pentru ucidere din culpă. Practicul, însă, ne omoară, condamnarea sa fiind ascunsă. Până acum.

Avem dosarul 6394/2005 (140/221/2005), cu sentința penală (nr. 1508/2007), pronunțată de Judecătoria Deva. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (5)

„Una voce con anima” – Roxana Constantinescu


În fond, totul a început cu o mică grevă a mea, în La Fenice. Sunt jurnalist român, de ce ar fi trebuit să recurg la o grevă în celebra operă venețiană? Păi nu vorbeam de o grevă ci de o „mică grevă” – pentru că unele idei frumoase merită o grevă mică, aproape de neobservat, pentru a rămâne, măcar în vibrația intimă a pereților încărcați de marea istorie, că cineva a apărat un gând, pe făgașul a ce e drept. Lângă ușa pe care, în seara aceea scria „Roxana Constantinescu – Adalgisa”. Aproape de care ne grupaserăm, ca o ambasadă mică „a altceva”, eu și doi dintre cei mai aparte bărbați ai serii.

Am mai vorbit de multe ori despre „cum se face”, chiar și în operă. Despre cum apare un spectacol Read the full story

Posted in CulturăComments (1)

Măcinare între generații, în Sinodul Bisericii Greco Catolice din România


Acum opt ani, când ÎPSS Nicolae Corneanu, mitropolitul ortodox al Banatului, urma să fie judecat în Sinodul BOR pentru că se împărtășise într-o biserică greco-catolică, m-am străduit după puterile și mintea mea să contribui la a nu fi caterisit. Un prieten, preot ortodox influent, m-a întrebat atunci: de ce te zbați pentru el, că va cădea oricum. I-am răspuns că poate va cădea, poate nu dar, dacă va cădea, aș vrea ca istoria să nu consemneze că a căzut fără să fi încercat cineva să facă să nu fie așa. Asta fac și acum. Nu este datoria mea să fac ca BRU (Biserica Română Unită cu Roma Greco Catolică) să nu ajungă în derizoriu. Doar că mi-ar părea rău să se întâmple așa. Și, din respect pentru Școala Ardeleană, pentru episcopii martiri ai închisorilor și pentru câțiva oameni de bună credință pe care îi cunosc aici, mi-am făcut datoria de a pune în cuvinte felul în care văd eu impasul în care se află această instituție, acum.

O aniversare de la Lugoj, a ierarhului greco-catolic Alexandru Mesian, a fost un bun prilej de rememorări. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

PR-ul de tragedie. Catolicii au și ei uscăturile lor.


Se clatină lumea. De pleci urechea la pământ, sigur ceva o să sune altfel decât ieri, decât un alt ieri. Și sigur sunetul acela din trecut nu va mai fi la fel nicicând. Nu mai suntem siguri, nu ne mai tihnesc multe. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi avem mâncare pe masă, acoperișuri și ne pică bine lipsa unei arme la tâmplă. Dar, pe lângă mizeriile care se întâmplă în lume, suntem bombardați de manipularea cu care ne asaltează cei de lângă noi, cu diverse motive și prin varii mijloace. Sau cu prostia lor gureșă, poleită, oferită ca normă. Presa, biserica, rețelele de socializare, medicii, armata, pompierii – toți – mai mult sau mai puțin – devin hultanii unei hălci de imagine, de „relații publice” („PR” – cum s-a încetățenit termenul și la noi), zguduindu-ne și mai mult, ades fără chiar să sesizăm intențiile lor, peticul de cer spre care mai privim. Nu aveam arma la tâmplă dar, acum, parcă o simțim. Grație LOR, a celor ce se ocupă cu PR-ul de tragedie.

Era pâinea aceea pe care o împărțeam în Revoluție, toți. Read the full story

Posted in Opinie/PamfletComments (0)

Ecumenism, meschinării, informatori vocali, Paști – Bihor şi Banat


Din ce în ce mai mult, societatea este invitată să privească înspre munca Bisericii, să o prețăluiască și să decidă cine sunt adevărații păstori. Nu, lucrurile nu se împart între catolici și ortodocși, între protestanți și neoprotestanți, între creștini și musulmani, dacă vreți. Sau chiar între credincioși și atei, nu. Lucrurile spiritului uman, ale conștiinței, se împart, acolo, la bază, între a îi ajuta pe cei din jur sau a te ghiftui pe tine însuți, ca un porc autist, fără a ține seama de suferințele celor de lângă tine.

Acolo, la bază, la rădăcina celor ale spiritului este și Isus, deci creștinismul. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (1)

Sfinţii „de planetariu” – în Baia Mare şi aiurea…


Mă uit ca proasta în dexonline să văd ce scrie la planetariu, că, poate, nu ştiu eu bine. Că, poate, s-o fi schimbat ceva între timp. Sau, poate, există o stratigrafie a definiţiilor, şi una mai veche s-o fi oprit la prăjirea lui Giordano Bruno ca eretic. Iată ce scrie la definiţia care-mi place mie cel mai mult: „PLANETÁRIU ~i n. 1) Instalație pentru reprezentarea mișcării planetelor și a altor aștri pe baza modelului boltei înstelate a cerului. 2) Instituție culturală în care se citesc lecții de popularizare a științei, folosindu-se o astfel de instalație.” Aşadar încep să cred că am dreptate: la un planetariu este vorba despre ŞTIINŢĂ, nu despre sfinţi. Ceea ce trebuie să se afle şi la Planetariul din Baia Mare.

De unde a pornit toată povestea? Într-o seară, acum puţin timp, văd pe pagina de Facebook a Planetariului Baia Mare Read the full story

Posted in ReportajComments (8)

Domnule Elie Wiesel, cei ce bârfesc Holocaustul ne dau lecţii


Dragă domnule Elie Wiesel, vă scriu din România, ţara aceea mohorâtă, care nu ştie să intre în rândul lumii cu multe. Ştiţi dumneavoastră despre ce vorbesc. Vă scriu să îmi cer scuze că încă îl avem pe Dan Şova, cel cu negarea Holocaustului, ca ministru.

Chiar de voi publica aceste rânduri, îmi închipui ce scriu aici în primul rând ca o scrisoare între noi doi. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (22)

Cum ajungi împărat peste o bucată de cer? Cu aripi…


Ştii că unii oameni au felia lor de cer? Nu, nu aşa cum o gândeşti tu de regulă… Pur şi simplu cerul ăsta pe care îl brăzdăm uneori, mai des de când cu low-costurile, şi-l privim uneori nostalgic, de jos, la răsărituri şi primăvara… se poate împărţi şi altfel, după alte reguli şi legi. O să vezi, după ce-ţi povestesc despre Giuseppe.

Pentru că, acum, undeva, pe harta Europei, am un prieten nou, care suferă de frig, de tristeţe, care are foarte puţine lucruri pentru care aşteaptă ziua de mâine şi care Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

Corespondență din Paris. Primarul de periferie pariziană ce face istorie


Moda primarului care dă din umeri, după alegeri, și spune că n-a știut că nu existau fonduri pentru proiectele pe care le propusese în campania electorală primește o lovitură de la Paris. Alesul unei suburbii din nordul capitalei franceze, al Sevranului, de peste 50.000 de locuitori, s-a săturat să își amâne cetățenii atunci când e vorba de lucrările necesare pentru o viață mai bună a orășelului. Și a venit lângă Parlamentul Franței pentru a protesta. Altfel.

Stéphane Gatignon este tânăt, înalt, subțire și amabil Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

  • Editorial