Tag Archive | "Petru Funeriu"

FSLI îl ameninţă pe Funeriu cu plângere penală dacă nu le recalculează profesorilor salariile conform dispoziţiilor stabilite de Curtea Constituţională


Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a trimis o scrisoare ministrului Petru Funeriu în care îi cer să aplice coeficientul 1,000 la nivelul lunii decembrie 2009 (adică unul de 400,00 lei) şi să anuleze prevederile din Ordonanţa de Urgenţă 1/2010 conform cărora reîncadrarea personalului didactic la data de 1 ianuarie se va face luând în calcul salariile de bază din 31 decembrie 2009. Sindicaliştii susţin că aplicarea acesui coeficient ar putea atrage răspunderea penală a factorilor decizionali din minister.

În scrisoarea adresată ministrului şi semnată de preşedintele FSLI, Simion Hancescu se Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult