Tag Archive | "Pio Romeno"

Își dorește Biserica Greco Catolică un episcop condamnat pentru ucidere din culpă, în persoana lui Buboi Gabriel Vasile, rector la Pio Romeno?


Domnul Buboi Gabriel Vasile a fost hirotonit preot greco-catolic în august 2002, a fost trimis ca rector al Misiunii Greco-Catolice din Paris în septembrie 2008, apoi ca rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno, din Roma, în februarie 2012. Pe lângă că acesta este un traiect bătătorit de ultimii episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România, Unită cu Roma (BRU), Buboi Gabriel chiar figurează pe lista scurtă a episcopabililor. Pe primul loc – spun mulți. Atâta doar că, teoretic, nu mai e preot din ianuarie 2009, de când numele lui poate fi scris în forma în care îl folosim de acum, cu numele de familie primul, așa cum cere uzanța la infractori – el fiind condamnat definitiv pentru ucidere din culpă. Practicul, însă, ne omoară, condamnarea sa fiind ascunsă. Până acum.

Avem dosarul 6394/2005 (140/221/2005), cu sentința penală (nr. 1508/2007), pronunțată de Judecătoria Deva. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (5)

Ziua când Roma a devenit polacă


Poate nu este cel mai nimerit titlu, poate ar fi fost o sută de altele care să atragă ochiul, să mişte, sa spună ceva. Poate nu este nici cel mai „vero”, dat fiind că acolo au fost sute de mii de pelerini care nu erau polonezi. Şi totuşi, mi-e cel mai drag, şi a venit de atunci de când bântuiam pe străzile Romei şi o mulţime de oameni din jurul nostru vorbeau poloneza. Agitau steaguri poloneze. Purtau cravate cu nume de oraşe poloneze. Pentru că polonezii au fost fantastici la Roma. Au venit să-şi arate iubirea faţă de Papa Ioan Paul al II-lea, plecat de pe pământurile lor. Şi au făcut-o atât de vizibil încât… te întrebai cine a mai rămas acasă, în Polonia, pentru această zi de 1 mai, ziua beatificării unui om care a fost atât de iubit.

Ce e drept, şi celelalte seminţii ale pământului şi-au trimis reprezentanţii lor la Roma. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

Bogdanffy, ungurul. Fratele meu. Lecție de manipulare.


Am făcut lecții despre manipulare, în Facultatea de Jurnalistică. Trebuie să știi cum să faci o manipulare, ca să ajuți binele, uneori. Trebuie să știi cum se face, ca să nu cazi în rău. Trebuie să o recunoști, atunci când, în jurul tău, se ajunge la valențe grosolane ale interpretărilor, și să o denunți, de crezi în adevăr. Acest lucru e bine să se întâmple și acum, înaintea beatificării episcopului Bogdanffy Szilard. Pentru că e de văzut cum de se ajunge ca un om al credinței, care a sprijinit alți oameni, indiferent de naționalitate și credințe religioase, să nu mai poată fi văzut, acolo unde activase, în Oradea, drept ceea ce era: un om bun.  Atunci când o singură voce se aude, în timpul ceremoniei de ridicare la o treaptă superioară, a cuiva, în biserică, și spune ”nu”, la întrebarea ”vrednic este?”, e bine să te întrebi ce s-a întâmplat, și să nu lași lucrul acela nelămurit. Read the full story

Posted in ReportajComments (2)

  • Se pregătește reînvierea „fabricilor de diplome”!

    România se întoarce, pas cu pas, la anii de tristă amintire în care facultățile erau moșiile unor baroni corupți iar studenții simple vaci de muls. Terenul a fost pregătit anul acesta prin transformarea bacului într-o caricatură cu cifre de promovabilitate „la hectar”, urmând ca „producția” să umple până la refuz universitățile, reconfigurate și ele în „fabrici de diplome”. Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2016 va face ca universitățile să poată înmatricula oricâți studenți doresc și să elibereze oricâte diplome de absolvire vor, fără a mai conta dacă într-adevăr acestea au capacitatea și resursele necesare.
    Avem așadar o imagine a dezastrului total care se prefigurează la orizont în România: justiția rezistă cu greu grupului organizat de infractori din Parlamentul României, economia este deja pusă pe butuci, Guvernul va trebui să găsească metode de a lua „cu japca” bani de la români (nu va lua de la votanții PSD, cei cu ajutor social, ci tot de la cei care muncesc cinstit) iar educația trebuie reconfigurată în așa fel încât să redevină moșia baronilor locali și să scoată pe bandă rulantă „idioți cu diplomă”, votanți de nădejde ai partidului unic.
    Citește mai mult