Tag Archive | "plagiat"

După transformarea bacalaureatului într-o glumă, se pregătește reînvierea „fabricilor de diplome”!


România se întoarce, pas cu pas, la anii de tristă amintire în care facultățile erau moșiile unor baroni corupți iar studenții simple vaci de muls. Terenul a fost pregătit anul acesta prin transformarea bacalaureatului într-o caricatură cu cifre de promovabilitate „la hectar”, urmând ca „producția” să umple până la refuz universitățile, reconfigurate și ele în „fabrici de diplome”.

În paralel cu ofensiva împotriva justiției, declanșată de penalii din Parlamentul României, Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Ai noştri tineri…


În odaia în care comunismul şi-a dat, timp de peste două decenii, sfârşitul, democraţia a crescut greu. Duhoarea a otrăvit aerul ţintuind încremenite, ca într-un insectar, speranţele. O mare parte din vieţuitoare, aproape trei milioane, au fugit pe sub uşă, ori s-au strecurat prin crăpăturile zidurilor, în alte lumi. Cei rămaşi, în aerul rarefiat şi aproape irespirabil, s-au târât încercând să construiască ceva. Nu a venit nimeni să deschidă larg ferestrele.

Au fost două decenii ca-n vestul sălbatic, în care foştii comunişti, infiltraţi peste tot, au făcut bani, au furat, Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Domnilor „catindaţi”, cu hoţii de la universitate ce faceţi?


Nedreptatea naşte nedreptate şi condamnă oamenii şi instituţiile pe care le reprezintă la marginalizare. Pornind de la această constatare se pune acum, înainte de alegerea noii conduceri a Universităţii din Oradea, întrebarea: Domnilor „catindaţi” ce veţi face? Veţi gira în continuare nedreptatea din postura de şefi, sau o veţi exclude? Veţi lucra la proiectul unei universităţi curate sau vă veţi scălda în mocirlă ca pe vremea răposatului Maghiar?

Universitatea din Oradea va avea din nou de ales, pe 18 şi 19 martie, cu ce oameni să înceapă curăţenia Read the full story

Posted in Opinie/PamfletComments (0)

CTP la Digi 24: Oamenii ar fi trebuit să iasă în stradă când l-au pus pe Mang ăla, cu plagiatul!


Comentând ieșirea oamenilor în stradă pentru a patra seară consecutiv și negocierile care s-au purtat cu contestatarii la Palatul Controceni, vineri seară, la Digi 24, Cristian Tudor Popescu (CTP) a spus că „strada” ar trebui să rămână unită și să sancționeze personajele politice „nepotrivite” împinse în față de partide. Printre acestea, CTP l-a nominalizat și pe președintele PSD Bihor, Ioan Mang.

Apariția, dar mai ales plecarea fulminantă din fruntea Ministerului Educației Read the full story

Posted in PoliticăComments (0)

Blatul blaturilor: PSD Bihor şi Ilie Bolojan!


Orice democraţie care se vrea puternică are nevoie de o opoziţie pe măsură. Fără o critică constructivă şi la obiect marile proiecte ale unui oraş riscă să devină mari eşecuri iar cei care conduc au tendinţa de a se considera aleşi pe vecie. În Oradea nu există opoziţie. Cel puţin, nu una constructivă şi la obiect. Şi cum ar putea exista când principalul partid de opoziţie are la cârmă un plagiator?

Orice om cu puţin simţ al realităţii va pricepe repede că într-un oraş ca Oradea, cu un primar ca Bolojan, este greu să faci opoziţie. Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Contractul cu firma CIAC a adus Universităţii din Oradea acuze de fals intelectual şi instigare la fals


După ce jurista Universităţii din Oradea, Ramona Bacter, a fost implicată într-un caz de corupţie, profesorul Constantin Romanul prins în flagrant în timp ce lua mită de la studenţi iar medicinistul Călin Hozan acuzat de plagiat, mai mulţi universitari au ajuns să dea cu subsemnatul într-un caz de fals intelectual.

De vină este contractul încheiat de Universitatea din Oradea în 1998 cu firma CIAC pentru construirea noului cămin. Read the full story

Posted in Anchetă/PoliţieComments (0)

Atac la Universitatea din Oradea: „aveţi un fost ministru care a plagiat. De ce nu aţi făcut nimic?”


Ceea ce se dorea a fi o întâlnire relaxată înstre studenţii orădeni şi fostul Ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a transformat la final într-o dezbatere aprinsă cu acuzaţii acide la adresa Universităţii din Oradea şi a Consiliului Naţional de Etică. Cauza? Cele două lucrări suspectate de plagiat, a actualului premier, Victor Ponta şi a universitarului orădean, fost ministru al Educaţiei, Ioan Mang.

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu a participat joi, 10 octombrie, la Universitatea din Oradea, Read the full story

Posted in OradeaComments (1)

La Universitatea din Oradea începe „marea jumulire” a studenţilor


Pentru a-şi păstra imaginea imaculată, Comisia de Relaţii Interne şi Internaţionale a Senatului Universităţii din Oradea a ajuns să mintă prin omisiune opinia publică cu privire la activitatea legislativului trimiţând presei comunicate irelevante în care adevăratele puncte de interes sunt trecute sub tăcere. Un exemplu îl reprezintă şi ultima informare în care nu se aminteşte niciun cuvânt despre creşterea taxelor de studii deşi acestea se vor majora cu sume destul de mari.

Reprezentanţii Senatului par a-şi respecta cu străşnicie normele impuse încă de pe timpul Unchiului, acelea de a minţi prin omisiune şi a ascunde sub preş tot ce se consideră a dăuna imaginii instituţiei. Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Plagiatul de la Universitatea Oradea, o definiţie a cum să te ratezi ca om


Universitatea din Oradea nu este pentru prima dată în faţa unui caz de plagiat. Şi nici nu este singura din România care o „comite” în acest sens. Asta, evident, nu anulează nici fapta şi nici ruşinea în faţa căreia a fost pusă. Merită însă subliniat destinul ratat al unui om care avea şanse mari să ajungă sus în fizica experimentală. Povestea detaliată o puteţi citi pe larg în săptămânalul BIHOREANUL. Personajul, care în urma acestui caz de plagiat a fot dat afară, Ioan Stanca părea la începuturi, atunci când îşi începuse cariera universitară, un om cu potenţial. A absolvit Babeş-Bolyai cu diplomă de merit Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult