Tag Archive | "planuri"

Planurile Primăriei Oradea în 2019. Șantiere peste șantiere!


Chiar dacă direcția principală va fi, și în acest an, accesarea fondurilor europene, Primăria Oradea vrea să susțină mai multe proiecte strategice, să investească în aparatură performantă pentru Spitale, să revigoreze zona centrală și să consolideze creșterea economică a orașului.

Accesarea banilor europeni i-au permis Oradiei să își tripleze fondurile de investiții Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult