Tag Archive | "Profesori care se prostituează"

Şi Universitatea din Oradea a ajutat puşcăriaşii să-şi scurteze pedepsele!


Ar fi fost culmea ca un scandal naţional care priveşte cadrele didactice universitare să ocolească Universitatea din Oradea. Instituţia se află pe locul zece pe o „listă a ruşinii” întocmită de romaniacurata, conform căreia aproape 200 de deţinuţi au publicat peste 400 de cărţi, în ultimii trei ani, ajutaţi de universitari. De la Oradea, nominalizaţi sunt Anca Dodescu, Valentin Mirişan şi Vasile Creţ (Universitatea „Agora”). Mai grav este că aceştia vor fi cercetaţi de DNA care s-a sesizat din oficiu constatând că la nivel naţional se crease un adevărat sistem de eludare a pedepselor.

Cea mai relevantă imagine a cârdăşiei dintre infractori şi universitari a făcut-o Read the full story

Posted in Anchetă/PoliţieComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult