Tag Archive | "Proiectul Merito"

Filosoful de la Merito


…că, altceva, ce ar putea să fie unul care ia judecata copiilor, și o duce spre locuri mai altfel decât înainte, mai bune, mai luminate, decât un filosof?… Unul care se împotrivește epocii, demagogiei, ipocriziei, non-valorii, și-și pune elevii să-ți gândească detașarea de rău, să-și formeze ei înșiși un set de reguli ale binelui. Așadar, despre ce face frumos profesorul Doru Căstăian, din Galați, premiat în cadrul Proiectului Merito, de recunoaștere a excelenței în educație.

Aș putea spune „Căstăian, prietenul nostru”, deși ne desparte o țară, Read the full story

Posted in Educatie, ReportajComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult