Tag Archive | "putere mondială"

Dacă nu se reorganizează, UE ar putea ajunge la mâna Rusiei, a Chinei sau a Statelor Unite!


Lumea nu stă pe loc. Dacă în urmă cu câteva decenii, existau doi poli importanți de putere care își împărțeau suveranitatea, SUA și Rusia, astăzi lumea a devenit tripolară, prin ascensiunea economică a Chinei. Aceste puteri vor decide totul în viitoarea configurație a planetei iar UE, dacă nu se reorganizează, riscă să ia doar act de ce decid ceilalți, chiar și pentru cetățenii ei. Cel puțin, așa crede fostul președinte al României, Traian Băsescu, invitat marți, 12 martie, la Universitatea din Oradea.

În fașa unei Aule Magna pline, fostul președinte le-a vorbit orădenilor Read the full story

Posted in InternaţionalComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult