Tag Archive | "raport de activitate"

Flavius Bunoiu speră că renovarea Casei de Cultură va continua şi în 2011


Directorul Casei de Cultură a Municipiului Oradea, Flavius Bunoiu a prezentat vineri, 04.02.2011, în cadrul unei conferinţe de presă, raportul de activitate al instituţiei pe care o reprezintă pe anul 2010, arătând în acelaşi timp şi evoluţia pe care a avut-o instituţia de-a lungul anilor. Directorul a mai declarat că speră ca în 2011 lucrările de renovare a Casei de Cultură să continue.

Conform raportului de activitate, cheltuielile din bugetul local cu instituţia în 2010 au scăzut de la 1,056,930 de lei cât s-au înregistrat în 2009 la Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Octombrie, o lună agitată pentru Ioan Mang în Senatul României


Ioan Mang a dat publicităţii marţi, 02.11.2010, un raport de activitate parlamentară pentru luna octombrie a anului în curs. Ţinând cont că în lunile trecute nu s-a întâmplat acest lucru, am putea concluziona că luna care tocmai s-a încheiat, a fost una agitată pentru senatorul social-democrat. Gestul merită totuşi apreciat şi ar trebui să fie un exemplu pentru colegii săi din celelalte partide despre a căror activitate ar merita să ştim şi noi, cei care i-am votat, mai multe.

Conform raportului remis opiniei publice, în Comisia de învăţământ, ştiinţă şi sport, din care şi Ioan Mang face parte, cea mai importantă activitate a fost Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult