Tag Archive | "Remeţi"

Seminar la Remeți. Poarta Transilvaniei a adus proiecte de peste trei milioane de euro în 7 comune!


Înființat abia anul trecut, în aprilie, Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Poarta Transilvaniei” a demonstrat că dacă oamenii se coalizează și învață să acționeze împreună, banii europeni pot fi aduși și la țară. În doar câteva luni au reușit să atragă 71 de proiecte de peste trei milioane de euro și să obțină finanțare pentru 57 de proiecte în cele 7 comune pe care le reprezintă.

Acolo unde interesul comun primează, iar orgoliul este ținut în frâu de înțelepciune Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

Finalist în Nobelul visătorilor


Orădeanul Octavian Blaga este finalist în concursul „Rolex Awards for enterprise 2012”, o competiţie dotată cu un premiu de 100.000 de euro, plus un ceas Rolex. Nu visează însă la bani pentr a-i cheltui pe case maşini sau alte lucruri materiale, cum ar face mulţi dintre noi, ci vrea să facă „nişte visuri să umble”. Cu banii pe care i-ar putea câştiga Tavi are de gând să revoluţioneze medicina tradiţională din ţară şi să salveze ce a mai rămas din tradiţiile românilor.

Trăim într-o lume ca într-un ocean. Ne scufundăm în fiecare zi într-o mare de oameni Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult