Posted on 02 aprilie 2019. Tags: Coca-Cola, G4Media, Politico, UE, Uniune Europeană, branduri importante, calitatea produselor, companii private, legislație, practică comercială „neloială”, sanctiuni
Negociatorii Uniunii Europene au ajuns la un acord cu marile companii în privința așa-numitului dublu standard calitativ al produselor cu branduri identice vândute cu ingrediente diferite pe piețe diferite. Astfel, produsele de zi cu zi, de la Coca-Cola la produse de igienă corporală, vor avea aceleași ingrediente pe toate piețele din țările Uniunii Europene, susține Politico, într-un articol preluat de G4Media.
Conform noilor reguli agreate la sfârșitul liunii martie, 2019, practica calității diferențiate Read the full story
Posted in Internaţional
Posted on 22 ianuarie 2019. Tags: Administraţia Putin, Aleksandr Petrov, Brexit, Federaţia Rusă, GRU, Igor Kostiukov, Petro Poroshenko, Rusia, Ruslan Boşirov, Serghei Skripal, Vladimir Alekseiev, Vladimir Putin, agent neurotoxic, atac chimic, diplomați expulzați, fake news, interdicții de călătorie pe teritoriul UE, măsuri de retorsiune, otrăvire, sanctiuni, spioni ruși, înghețarea activelor
Consiliul European a impus luni, 21 ianuarie 2019, interdicții de călătorie pe teritoriul UE și înghețarea activelor pentru nouă persoane și o entitate, pentru utilizarea și proliferarea armelor chimice. Administraţia Putin a condamnat decizia UE de a impune sancţiuni, avertizând că ar putea adopta măsuri de retorsiune.
Sancțiunile includ doi reprezentanți ai Serviciului de Informații al Rusiei (GRU) Read the full story
Posted in Internaţional
Posted on 29 august 2017. Tags: Primaria municipiului Oradea, amenzi, asociatii de proprietari, deşeuri menajere, poliția locală Oradea, reciclare selectivă, sanctiuni, serviciul de salubrizare
Anul acesta, polițiștii locali au notificat și au purtat discuții cu reprezentanții a peste 630 de asociaţii de proprietari din Oradea și peste 200 de agenți economici. Până în prezent, 179 de asociaţii de proprietari și agenți economici au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 44.000 lei pentru că nu respectat regulile colectării selective.
Utilizatorii serviciului de salubritate sunt obligați să Read the full story
Posted in Oradea
Posted on 29 aprilie 2014. Tags: 1 Mai, ABA Crisuri, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, Dumitru Voloseniuc, amenzi, deşeuri, gunoaie, mici si gratare, pescuit, picnic pe malul apei, plimbări cu ambarcaţiuni uşoare, sanctiuni, scăldat, zonele cu curenţi puternici
Pentru că sfârşitul de săptămână se anunţă a fi unul plăcut, şi pentru că mulţi orădeni vor ieşi la grătare în natură, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri îi avertizează pe bihoreni că depozitarea deşeurilor de orice tip pe malul apei se pote lăsa cu amenzi semnificative.
Pe malurile apelor aparţinând domeniului public, dacă nu sunt impuse restricţii, orice persoană fizică are dreptul de acces liber Read the full story
Posted in Oradea
Posted on 14 aprilie 2014. Tags: CIA, Cehia, Christiane Wirtz, Crimeea, Dmitri Medvedev, Dmitri Peskov, Dmitri Rogozin, Euromaidan, Federaţia Rusă, G8, Jiri Ovcacek, John Brennan, Mediafax, Miloş Zeman, NATO, SUA, Serghei Lavrov, UE, Ucraina, Vladimir Putin, William Hague, occidentali ipocriţi, sanctiuni, vize
De la începutul crizei din Ucraina, Rusia a primit sancţiuni mici, raportate la gravitatea actelor comise. Fie că vorbim de sancţiuni militare sau financiare, aproape toţi analiştii politici susţin că răspunsul europei a fost mult prea prudent. Între timp, în Ucraina, conflictul a escaladat, germanii sugerând că rebelii care ocupă instituţiile ucrainene ar fi de fapt ruşi sub acoperire.
Trei au fost liniile pe care, conform Mediafax, Europa a reacţionat la evenimentele generate de Federaţia Rusă. Read the full story
Posted in Internaţional
Posted on 04 iulie 2013. Tags: Jandarmeria Bihor, amenzi, controale în pieţele din Oradea, parfumuri contrafăcute, sanctiuni, supraveghere meciuri de polo, ţigări fără timbru
Jandarmii bihoreni au desfăşurat în ultimele zile acţiuni de prevenire şi combatere a comerţului ilegal în zona pieţelor din Oradea. Au fost identificate 9 persoane care comercializau bunuri fără a respecta legislaţia aflată în vigoare, aplicându-se amenzi în valoare de 4.000 de lei. În weekend jandarmii vor supraveghea meciurile de polo de la Bazinul Olimpic.
Deoarece au încălcat prevederile legale, 4 comercianţi au fost sancţionaţi cu amenzi Read the full story
Posted in Social
Posted on 07 februarie 2013. Tags: Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, OPC, Traian Bejan, amenzi, controale, oferte mincinoase, promoţii, sanctiuni
Mai mulţi agenţi economici din Oradea s-au ales în această săptămână cu amenzi de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor pentru că au încercat să îşi înşele clienţii cu oferte mincinoase sau nu au afişat corect preţurile la anumite produse.
Din 26 de operatori economici controlaţi, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Read the full story
Posted in Social
Posted on 18 ianuarie 2012. Tags: ABA Crisuri, Pasztor Sandor, ape la calitate europeana, ape poluate, sanctiuni
În 2011, în Bazinul Hidrografic Crişuri au fost monitorizate 70 de corpuri de apă, fiind prelevate probe pentru 2.380 km de curs de apă şi efectuate analize de laborator specifice. Rezultatele analizelor fizico-chimice indică faptul că peste 151 de km de curs de apă sunt în „stare foarte bună”, 961 km în „stare bună” şi 1268 km în „stare moderată”.
Supravegherea calităţii apelor este una dintre activitățile desfăşurate de Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri. Read the full story
Posted in Social
Posted on 01 august 2011. Tags: amenzi, deranjarea liniștii publice, pasajul Vulturul Negru, poliția locală Oradea, sanctiuni, zgomot
Poliţiştii locali au demarat la sfârşitul lunii trecute o acţiune de verificare a localurilor care ocupă domeniului public. Au fost sancţionate două societăţi comerciale cu amenzi de câte 500 lei fiecare, prima pentru amplasarea unei terase pe domeniul public fără a avea achitată taxa de ocupare, iar cealaltă pentru expunerea de covoare pe domeniul public fără autorizaţie.
Ca urmare a numeroaselor sesizări privind tulburarea liniştii publice Read the full story
Posted in Social
Comentarii recente