Tag Archive | "Săptămâna legumelor și a fructelor donate"

Inimi sensibile. Au adunat fructe şi legume pentru copiii cu boli terminale


În perioada 26-29 noiembrie la Școala Generală Nr. 11 din Oradea s-a desfășurat „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”, un eveniment care a avut ca scop sensibilizarea elevilor și a cadrele didactice cu privire la situația dificilă în care se află copiii cu boli terminale. În activitate s-au implicat 350 de elevi voluntari şi 30 de cadre didactice din școală care au colectat peste 700  de kg de fructe si legume pentru beneficiarii Hospice.

Un efect al crizei economice care a lovit România, este vulnerabilitatea persoanelor care suferă de boli incurabile Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult