Tag Archive | "Septimiu Ţurcaș"

PĂSTORUL Țurcaș, la 75 de ani


Isus Cristos a fost un fraier, după unii. Putea să-și țină gura, să facă minuni pe șest, să fie discret, să ia un ou, o capră, la troc, și să prindă, poate, trei ture de câte 33, fără să afle gustul crucii. Dar istoria (măcar a religiilor) s-ar fi scris altfel. Și preotul greco-catolic Gheorghe Țurcaș putea să tacă, să ia găina, să dea jumatea de porc episcopului, din când în când, și să trăiască bine, la ortodocși. Dar n-a tăcut, atunci când se putea face dreptatea celor năpăstuiți – greco-catolicii. Azi face 75 de ani. Și are-un fel aparte de-a se uita și-n sus, și-n jos, de la care ar putea învăța mulți.

Am scris despre părintele Țurcaș aici, cum a fost cu legăturile cu greco-catolicii Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

Vicarul foraneu greco-catolic Ţurcaş arată cum a fost pârât la Securitate de protopopul ortodox al Oradiei, Dorel Rusu, şi de fostul protopop Victor Tăut. Protopopul Rusu neagă.


E primul dosar de Securitate pe care îl voi vedea altfel decât în poze. E ceva ciudat ce simt despre asta, de parcă ar scoate cineva dintr-un laborator ultra-secret (din cele două care au aşa ceva) o fiolă cu variolă păstrată pentru viitorime. Îl cunosc de trei ani pe părintele Gheorghe Ţurcaş din Şimleu, am avut câteva întâlniri în zona sa, am discutat ore bune la telefon. Dar acum este un prilej aparte: vom vorbi faţă către faţă despre trecerea sa de la ortodocşi la greco-catolici şi de preoţii ortodocşi despre care îmi spune că îl pârau la Securitate.

O fiolă cu variolă e un lucru ciudat: dicţionarul îţi spune că e o boală eradicată. Dar enciclopedia Wikipedia în română vorbeşte de ea la prezent. Am prins 4 ani de variolă, după Wikipedia în română, şi aproape 17 de Securitate. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (3)

Un drum spre rădăcini cu profesorul Radu Deac din Târgu Mureş


Unele titluri îi onorează pe cei care le primesc, altele, în circumstanţe deosebite, aduc un plus de personalitate celor care le oferă, dată fiind legătura care se înfiripează sau se certifică, de atunci, cu recipientul titlului. Cel din urmă este şi cazul onorurilor oferite duminică, 9 octombrie, profesorului Radu Deac, din Târgu Mureş, în localităţi din Satu Mare şi Sălaj, din partea Consiliului Local Supur precum şi din partea unor comunităţi greco-catolice din Eparhia de Oradea.

Academicianul si profesorul Radu Deac, chirurg de chirurgie cardiovasculară la Târgu-Mureş, Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

Profesorul Radu Deac din Târgu Mureș va primi duminică titlul de cetățean de onoare al comunei sătmărene Supur


Rădăcinile profesorului și doctorului Radu Deac, fondator al Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, se află la granița județelor Satu Mare și Sălaj. El însuși născut în Zalău, profesorul Deac a fost invitat pentru data de 9 octombrie la un „drum acasă”. O revenire la rădăcini, care va însemna primirea în localități cu rezonanță pentru el și familia sa, localități care doresc să îl omagieze pe cel pornit dintre ei și care a ajuns cunoscut pe plan national și mondial atât pentru măiestria sa în domeniul chirurgiei cardiovasculare cât și ca fondator de școală de chirurgie, profesor, inventator și chiar, pentru o vreme, decident în ministerul de resort.

Călătoria va debuta la Cluj de unde prima oprire va fi la Zalău Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult